Oniţa Mureşan, pictoriţa care iubeşte florile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oniţa Mureşan la cea mai recentă expoziţie a ei, „Simfonia grădinii“
Oniţa Mureşan la cea mai recentă expoziţie a ei, „Simfonia grădinii“

Iubeşte culorile şi natura. Se apleacă în special asupra florilor şi grădinii care au devenit o temă predilectă în lucrările sale.

Oniţa Mureşan a avut înclinaţii spre arte încă din copilărie. Pe atunci lucrările sale persistau până când aburii de pe geamuri se transformau în picuri de apă sau pur şi simplu se uscau, sau poate până când caietul de matematică care era plin de la jumatate încolo cu desene se termina.

Ora de matematică mă plictisea îngrozitor aşa că desenam, îmi amintesc că aveam caietul plin cu desene cam aşa, de la jumătate încolo şi nu de puţine ori am fost mustrată  şi penalizată pentru asta", îşi aminteşte pictoriţa.

Desenele puerile au facut loc mai târziu lucrărilor adevărate, pe pânză. " "După ce am descoperit culoarea lucurile s-au schimbat, mi-am dat seama că nu mă pot ocupa de altceva decât de pictură"

Astăzi penelelul artistei Oniţa Mureşan imortalizează dimensiunea naturii, în special florile şi grădina. În manieră impresionistă pictoriţa pictează florii supradimensionate şi detalii din grădină. Este atât de absorbită de frumuseţea florilor încât momentan nu îşi apleacă atenţia asupra altor teme." Am avut o perioadă când am încercat să pictez şi altceva, am încercat să merg pe peisaj, dar când mi-am văzut cu colţul ochiului florile mi-am zis: cine mă opreşte să pictez flori? Dacă ar fi să pictez toată viaţa flori asta voi face", mai povesteşte artista.

Cele trei grădini

Pictează flori supradimensionate şi detalii din grădină, preferând pânzele cu suprafaţă mare pentru că întodeauna i-a plăcut libertatea şi spaţiul. Acum lucrează la trei grădini: " Grădina Reginei", " Eden Fruct Oprit" şi "Simfonia Grădinii". " Tablourile mele se încadrează în una dintre cele trei grădini la care lucrez. În « Simfonia Grădinii » tratez latura muzicală a grădinii, deoarece culorile şi compoziţiile au muzicalitate. « Eden Fruct Oprit » tratează partea filozofică a grădinii. În « Grădina Reginei » se încadrează lucrările care surprind detalii din grădina englezescă, un spaţiu mai amplu cu ziduri, nu numai flori supradimensionate. Aici m-am inspirat din grădina Reginei Maria mai ales mergând în tabără la Balcic", povesteşte artista.

Fiecare lucrare a Oniţei Mureşan îşi găseşte locul în una dintre cele trei galerii, dar nu înainte să fie terminată. „ Când încep o lucrare nu îmi propun să se încadreze într-o anumită grădină. Doar când este gata îşi găseşte locul în grădina sa. De aceea nu lucrez la două tablouri odată. Fiecare lucrare are povestea ei pe care o trăiesc etapă cu etapă. Este ca un vis care nu vreau să se termine şi nu pot trăi două poveşti deoadată" mai povesteşte Oniţa.

Ce-i place

„Sunt o perfecţionistă şi asta nu e prea bine pentru că îmi fură foarte mult timp dar asta e, îmi plac lucurile perfecte. Îmi place spaţiul şi ordinea. Întreaga mea viaţă este o compoziţie, un tablou care trebuie să fie perfect" mai spune Oniţa Mureşan.

Ce nu-i place.

Artistei nu-i place oportunismul şi este foarte deranjată de faptul că de multe ori trebuie să facă compromisuri.

Vă consideraţi  un artist implinit?

Nu sunt niciodată mulţumită de ceea ce fac. Până termin un tablou mă

încearcă tot felul de sentimente şi trec prin mai multe etape. Şi oricium nu consider nicio lucrare gata, chiar dacă o semnez simt nevoia să las loc de încă ceva.

Planuri de viitor?

Anul acesta voi expune la Barcelona, Madrid şi Bruxelles. Cei de acolo au fost foarte încântaţi de lucrări. Am observat că în zonele astea calde sunt bine primite florile.

Profil

Studii: Academia de Artă „Ion Andreescu" Cluj Napoca

Ocupaţie: Pictor

Familie: Căsătorită, doi copii

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite