Bistriţa: Tinerii români vor fi reprezentanţi la ONU de doi bistriţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bianca Sârbu şi Adrian Solcan, vor reprezenta România şi tinerii din ţara noastră în înaltul for mondial, Organizaţia Natiunilor Unite (ONU), în cadrul ediţiei 2009 – 2010 a programului „Delegat de Tineret la Naţiunile Unite”. Cei doi vor fi integraţi în misiunea diplomatică a României la Naţiunile Unite

„Delegat de Tineret la Naţiunile Unite” este un program prin care statele membre ONU includ în misiunea lor permanentă tineri care participă la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. România a trimis pentru prima dată reprezentanţi de tineret la ONU în 2006 şi are avantajul de a se număra printre cele zece state care trimit în mod consecvent delegaţii de tineret.

Selecţie riguroasă

Adrian Solcan a urmat cursurile liceului de Artă „ Corneliu Baba” iar acum este student în anul întâi la Facultatea de Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş Bolyai.  Deşi are numai 19 ani, Adrian se poate lăuda cu o bogată experienţă în activitatea cu tinerii, fiind a capătul unui mandat de primar al Consiliul Local al Tinerilor din Bistriţa. Adrian a câştigat concursul pentru ONU după ce parcurs un proces laborios, cu trei etape: depunerea candidaturilor , eseu motivaţional şi eseu tematic, un interviu telefonic cu 16 tineri selectaţi din totalul de aplicanţi, iar în final, o confruntare directă între şase tineri finalişti, selectaţi de catre juriu. „ Am avut de făcut un eseu în limba engleză, am trecut şi de un interviu telefonic, în finală am rămas doar şase – trei băieţi şi trei fete şi am participat la o dezbatere, care a durat aprope opt ore şi am fost aleşi eu şi Bianca Sârbu. A fost pură coincidenţă că am ajuns amândoi în finală. Deşi amândoi eram din judeţul Bistriţa-Năsăud, nu ne-am cunoscut până să venim aici. Tot ce ştiu despre Bianca este că provine din Năsăud, că   s-a  mutat la Bucureşti şi că în prezent lucrează pe lângă guvernul elveţian” , relatează Adrian .

Cei doi nu se cunoşteau înaintea selecţiei


Tânărul este conştient că misiunea sa este una plină de responsabilităţi. „Ştiu că o să particip la Adunarea Generală a Naţiunilor  Unite şi că trebuie să merg acolo să acumulez informaţii şi să învăţ cât mai mult despe problemele tinerilor, iar soluţiile va trebui să le diseminez în comunităţile de tineri din ţară. Pe parcursul acestui an în care voi fi delegat la ONU va trebui să am o serie de întâlniri cu tineri, să le aflu problemele şi împreună cu ei să formulez un mesaj pentru ONU. În ceea ce mă priveşte, cred că această funcţie mă va ajuta în dezvoltarea personală”, mai spune Adrian.

Bianca Sârbu are 24 de ani şi provine din oraşul Năsăud. Până în prezent a absolvit un Master of Arts în domeniul Studiilor Internaţionale şi Comparative în cadrul Institutului Federal Tehnic din Zurich,  Elveţia.  Este studentă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice “David Oglivy” din cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice si Administrative.

 Ce părere aveţi despre reuşita tinerilor bistriţeni?


Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite