Bistriţa: Numărul pensionărilor anticipate a explodat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mai cifra celor care au ieşit la pensie înaintea limitei de vârstă a crescut de patru ori faţă de o lună obişnuită. Anunţul îngheţării pensionărilor anticipate i-a speriat pe angajaţii vârstnici. Ei se grăbesc cu dosarele de pensionare şi sunt acceptaţi doar până la apariţia legii în Monitorul Oficial

Angajaţii vârstnici şi-au făcut socotelile şi au ajuns la concluzia că pensionarea anticipată, cu toată ajustarea de 15 % a pensiilor, este o soluţie mai bună decât contractul de muncă. În această situaţie se găsesc în special angajaţii bugetari care vor pierde un sfert din salar şi se confruntă şi cu riscul pierderii slujbelor. Conform cifrelor Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud numai în luna mai au recurs la soluţia pensionării înaintea limitei de vârstă  230 de angajaţi, faţă de 40-50 câţi se înregistrau lunar. „Oamenii s-au speriat mai ales când au auzit anunţul guvernului privind îngheţarea pensionării anticipate odată cu luna iunie. Dintre cei care şi-au înregistrat dosare de pensionare mulţi sunt cadre didactice sau  funcţionari publici", spune Ioan Turc, purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Bistriţa-Năsăud. „Noi continuăm să primim dosarele de pensionare anticipată până când apare legea anunţată şi este publicată în Monitorul Oficial", explică Turc.

Pensia mai mare decât salariul

Aniţa Puţura a fost până acum patru zile referent superior la Direcţia Generală a Finanţelor. Ar fi trebuit să se pensioneze pentru limită de vârstă în noiembrie 2011, însă anunţurile guvernamentale au speriat-o:„Măsurile de austeritate m-au pus pe gânduri. Am lucrat 38 de ani şi 5-6 luni şi am spus că este destul. După ce am făcut o simulare am realizat că nu pierd mare lucru cu toată reducerea de 15 % a pensiilor", explică fosta funcţionară. Conform calculelor sale pensia pe care o va primi  va fi de 1075 de lei iar după reducere va fi în jur de 900 de lei: „950 de lei luam în mâna la salar, după tăierea sporurilor şi stimulentelor, deci nu e nicio pierdere", explică proaspăta pensionară. Ea a mai relatat că  anii trecuţi încasa chiar şi 1400 poate şi 1500 de lei datorită stimulentelor, însă în ultimele luni acestea nu s-au mai acordat sau au fost serios diminuate.

Pensionari mai mulţi decât angajaţi

În Bistriţa-Năsăud există la această oră 57364 de angajaţi faţă de 62113 de pensionari, potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia de Statistică. Conform reglementărilor în vigoare cei care nu au stagiu complet de cotizare dar au 60 de ani, respectiv 55 în cazul femeilor şi 35 de ani munciţi, respectiv 30 de ani se pot pensiona şi sunt penalizaţi cu o cotă parte până la vârsta legală de pensionare.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite