Muncitorii sezonieri, în afara organigramei Primăriei Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua formulă de personal din cadrul Primăriei Bistriţa, avizată ieri de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, reduce 102 posturi, însă renunţă la doar 23 de anagjaţi sezonieri.

Din data de 1 septembrie, Primăria Bistriţa va renunţa la 23 de muncitori sezonieri, conform noii organigrame. Primarul Ovidiu Creţu a declarat că, pe noua formulă de posturi şi angajaţi, vor fi reduse 102 posturi, însă vor pleca efectiv doar 23 de angajaţi. „Este vorba de o reducere de 102 posturi, dintre care doar 23 au fost ocupate de către muncitori sezonieri care au lucrat la spaţii verzi şi întreţinerea drumurilor. Restul posturilor au fost desfiinţate sau nu s-au ocupat", a explicat Creţu. Potrivit noilor reglementări, numărul angajaţilor în servicii  va fi de 575. Alte 85 de persoane vor lucra la Poliţia Comunitară, 13 la Serviciul de Evidenţă al Populaţiei şi încă opt vor fi responsabile de implementarea proiectelor cu finananţări externe. Numărul total de posturi va fi de 681, dintre care 204 sunt posturi în aparatul propriu al primarului.  Numărul total al angajaţilor din primărie va fi de 1.121, pentru că aici vor intra şi direcţiile  în care legea prevede că nu se vor face restructurări de personal: Ocolul Silvic, Direcţia Municipală de Sănătate şi Direcţia de Servicii Sociale.

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite