Mina Buga şi-a găsit norocul în lada de zestre a bunicilor

Întotdeauna a privit cariera muzicală cu optimism

A cântat târziu în faţa unui public pretenţios, dar şi-a câştigat rapid locul printre cei mai prestigioşi artişti populari

Când era mică, avea părul blond cârlionaţat şi obişnuia să-şi pună în cap o pălărie de pai să să spună că ea e Lucreţia Ciobanu. Acum câţiva ani, a avut bucuria să cânte cu ea în acelaşi spectacol, când artista sibiancă şi-a sărbătorit ziua de naştere. De fapt, Mina Buga a avut bucuria să obţină cam tot ce şi-a dorit, de când şi-a dat seama că iubeşte cântecul popular.

Oile, primul ei public

S-a născut într-o familie de 10 copii din satul Strâmba, Prundu Bârgăului: „trei feciori şi şapte fete“, cum spune şi un cântec al său. Primul ei public au fost oile gospodăriei. „Primii mei spectatori au fost oile tatei care erau întotdeauna foarte multe. Cântam de răsunau văile Strâmbei“, îşi aminteşte ea.  Foarte târziu, avea să cânte pentru un public mai pretenţios şi mai selectiv.  A avut în juriu oameni ca Mărioara Murărescu sau Gheorghe Oprea la festivalurile concurs la care a participat timp de doi ani, în care a strâns în jur de 40 de trofee. Deşi a făcut şi greşeli la început, nu s-a dat bătută până nu a ajuns să cânte în săli importante, alături de artişti de prestigiu din folclorul românesc. Numele ei a stat pe afişe la Sala Radio, alături de nume cunoscute în România. A înregistrat un album cu cântece culese de horitoarea Lenuţa Purja.     

Soţul ei, impresarul ei

În copilărie, purta opinci pe care nu ştia să şi le lege. După ce folclorul a făcut-o cunoscută, nu a mai renunţat pentru nimic la portul scos din lăzile de zestre ale bunicilor, dar nici la cântecele vechi, autentice, de înstrăinare, nuntă sau cătănie. Însă, cu opincile tot nu se descurcă: i le leagă soţul ei, care îi este şi impresar, şi şofer, dar, mai ales, un puternic suţinător. 

Ce îl face pe un solist autentic?

Dacă un solist e autentic, se simte prin verticalitatea sa, prin prezenţa scenică, prin valoarea repertoriului. El trebuie să reprezinte ceea ce avea ţăranul să îşi cânte pe vremuri, dragostea, dorul, ce avea el.

Aţi avut şi conflicte cu alţi adepţi ai folclorului?

Am avut conflicte din punctul lor de vedere. Eu am evitat astfel de lucruri. Dar eu cânt ceva autentic pe când unii cântă ceva mai comercial.  Şi când faci asta eşti considerat mai jos, mai „ţăran“.