Mihaela Ulsamer, un pictor bistriţean în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A început lecţiile de pictură pe cont propriu
A început lecţiile de pictură pe cont propriu

Pictoriţa s-a stabilit în Germania în 1991. Este cunoscută în galeriile din Heilbronn şi Talheim pentru picturile sale pline de viaţă

Mihaela Ulsamer locuieşte într-o frumoasă localitate în apropiere de Heilbronn, în mijlocul naturii, înconjurată de vii şi păduri, printre care străbate râul Neckar. Deşi s-a stabilit în Germania acum 19 ani, amintirile ei de la Bistriţa sunt încă vii. A avut o copilărie frumoasă şi s-a simţit atrasă de desen şi pictură încă din primii ani de şcoală. După moartea bunicii sale, un moment care a sensibilizat-o enorm, a adaugat pasiunii pentru arte plastică şi pe cea pentru poezie.

Scrie cărţi în germană

Mai târziu a avut ocazia să se exprime plenar în cele două domenii, după ce s-a mutat în Germania. „Am vrut să îmi demonstrez mie că reuşesc să trăiesc si aici. Am învăţat foarte repede limba germană pentru că am vrut să înţeleg şi să mă fac înţeleasă. M-am deschis sufleteşte să pot înţlege viaţa de aici, fără nici o idee preconcepută.Chiar dacă trăiesc aici eu nu mi-am pierdut legătura sentimentală cu România", spune Mihaela.

În 1992 l-a cunoscut pe soţul ei, Peter Ulsamer, pe care l-a întâlnit la o petrecere de aniversare. „Bărbatul meu care este de origine germană a arătat de la început interes pentru România. A învăţat limba română singur, îi place mâncarea românească, sărmăluţe, mămăligă, ciorbă de burtă, supă de salată aşa cum face mama mea", povesteşte Mihaela. Peter a încurajat-o să îşi valorifce talentul în cele două arte. „Bărbatul meu a văzut talentul pe care îl am şi mi-a dat posibilitatea de a mă concentra pe pictură şi poezie. Îmi va apărea şi o carte cu poezii în limba germană pentru că eu scriu şi în germană", spune artista.

În Germania a început pe cont propriu să ia lecţii de pictură şi desen, iar în prezent urmează studiile academiei de arte din Heilbronn, cu profesorul Malte Wiethucher.Picturile sale, un joc de cubism şi artă naivă, au fost expuse în mai multe galerii de artă şi spaţii interioare din Heilbronn şi Talheim. „O expoziţie mare am avut în 2009, când am avut şi instalaţii de artă. Iar altele mai mici cu picturile, care au fost expuse în diverse instituţii. Acum, în 2010, am plănuite încă trei expoziţii", spune Mihaela.

Seri culturale româneşti pentru nemţi

Mihaela i-a obişnuit pe nemţi nu numai cu arta şi poezia ei, ci cu tot ceea ce înseamnă cultura românească. „Am înregistrat odată un CD cu poezii de-ale lui Eminescu, traduse în limba germnaă şi am făcut cu prietenii mei, care nu sunt numai nemţi, la noi acasă, o seară românească. Am avut îndrumarea aceasta, să arăt sentmentul şi fineţea românului, pe care Eminescu a descris-o foarte bine în poeziile lui. A fost minunat să văd interesul pentru România. Din partea lor, ar fi fost potrivită la fiecare sfârşit de săptămână o seară culturală cu mâncăruri gustoase", relatează pictoriţa.

Întrebări şi răspunsuri

De ce aţi abordat pictura naivă ?

Nu pot spune că mă folosesc numai de pictura naivă. Eu văd picturile mele ca pe un fel de combinaţie între real, cubism abstract... este egal, importat este să se înţeleagă ceea ce vreau să spun, vizual.

Cum sunteţi percepută în Germania ca pictor ?

Pot spune ca sunt văzută ca un pictor foarte plin de viaţă pentru că folosesc culori foarte vii. Mi s-a spus: „în picturile tale se simte şi se întelege ceea ce vrei să spui ". Picturile mele se pot citi.

Ce-i place

Îi place muzica.. Simte în permanenţă nevoia de a fi în mijlocul naturii şi adoră ieşirile cu rulota în Franţa, Danemarca şi Italia, alături de soţul ei.

Ce nu-i place

Nu-i plac oraşele mari şi aglomerate. Nu agreează minciuna şi crede că mândria este un defect, atunci când devine ostentativă.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite