Mărioara Sigheartău, omul din spatele scenei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mărioara Sigheartău
Mărioara Sigheartău

Este unul dintre oamenii din spatele evenimentelor culturale bistriţene şi are grijă ca lucrurile să meargă bine şi în spatele scenei

Mărioara Sigheartău este referent secretariat la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc" din Bistriţa. Aceasta are grijă ca toate lucrurile care se întâmplă în spatele scenei să fie în regulă pentru ca, astfel, totul să meargă bine şi sub lumina reflectoarelor. Ea ţine legătura cu artiştii, cu grupurile din alte ţări care dau spectacole la noi sau invită artişti de la Centrul Cultural să urce pe scenele din străinătate. De asemenea, este la curent zilnic cu „grila de programe" a Centrului Cultural pe care o organizează şi o mediatizează.

O încântă comunicarea cu oameni din toată lumea

 Gestionarea programelor artistice şi culturale a centrului, de care se ocupă deja de mai bine de trei ani,  este o meserie care îi aduce împlinire şi o face să se simtă specială. „Nu este la îndemâna oricui să vorbească cu oameni din diferite colţuri ale lumii. Este o mare realizare să poţi întâlni oameni noi, să schimbi păreri cu ei". Pe lângă relaţiile protocolare pe care le menţine cu reprezentaţii organizaţiilor culturale din alte ţări, Mărioara a stabilit relaţii calde, de prietenie, între ea şi o mare parte din aceşti oameni. „Chiar săptămâna trecută vorbeam pe messenger cu prieteni de-ai noştri din Mexic. Şi mă bucur de fiecare dată, de sărbători, când primesc o felicitare din Spania, Portugalia sau Italia", povesteşte referentul.

Nu se sfieşte să iasă pe scenă

Chiar dacă în atribuţiile ei de bază intră chestiunile organizatorice din culise, Mărioara Sigheartău nu se sfieşte să iasă şi pe scenă. Marea ei pasiune este cântecul popular, pe care l-a moştenit de la tatăl său, un vrednic bârgăuan care ştia să cânte la fluier. Este legată sufleteşte de locul său natal, Prundu Bârgăului, unde a copilărit. „O să-mi rămână mereu în minte şi în suflet casa părintească şi fraţii mei. N-o să uit niciodată copilăria frumoasă petrecută pe dealurile din satul meu, o copilărie fără nicio grijă, fără grija zilei de mâine. N-o să uit dealurile pe care ne întâlneam toţi copiii satului, cu mieii şi cu vacile", îşi aminteşte ea. Şi pentru a-şi retrăi periodic aceste sentimente autentice de pe Valea Bârgăului, abordează cu îndrăzneală repertoriul folcloric al zonei. „Cântecele de pe Bârgău vorbesc despre bucuriile şi supărările oamenilor, despre munca lor, despre trăirile lor, despre tot ce se leagă de lumea satului", spune Mărioara. Aceasta îşi descrie oamenii de care a fost înconjurată de când s-a născut ca fiind harnici şi ospitalieri, preocupaţi de muncă, dar şi de veselie. „Bârgăuanii sunt oameni care ştiu să munceacă, dar şi să-şi petreacă în zilele de sărbătoare", mai spune ea.    

Întrebări şi răspunsuri

Ce cultură v-a fascinat prin locurile pe unde aţi colindat?

M-a fascinat cultura din Iordania, dar şi din Mexic. Nu mică mi-a fost mirarea când am ajuns în Iordania şi am văzut oameni stând pe jos şi mâncând cu mâinile. Sunt un popor foarte credincios şi patriot.

Există vreun loc în care v-a-i dori să ajungeţi?

Mi-aş dori foarte mult să ajung în Ierusalim şi Egipt. În Ierusalim să văd locurile sfinte, iar în Egipt piramidele.

Ce-i place

Îi place să-şi petreacă timpul liber cu familia şi cu prietenii. Se bucură când ajunge la părinţii ei din Prundu Bârgăului, sau la socrii din Ciceu Corabia. Îi place să pregătească în fiecare duminică ceva dulce.

Ce nu-i place

Detsetă prefăcătoria, prşivitatea şi minciuna. Nu agreează faptul că mulţi „aşa-zişi" artişti sunt promovaţi, în defavoarea oamenilor talentaţi care ar avea mult mai multe de spus dacă li s-ar da o şansă.

Profil

NĂSCUTĂ: 12 iulie 1974, Prundu Bârgăului

EDUCAŢIE: Facultatea de Administraţie Publică, Bistriţa

FAMILIE: căsătorită, are un copil

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite