Mai multe institutii se muta in casa noua in vremuri de criza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul de Muncă şi Direcţia de Administrare a Pieţelor s-au mutat deja în clădiri nou-nouţe, iar un Centru pentru Ingrijirea Bolnavilor de Alhzeimer este pe punctul de fi dat în folosinţa intr-o clădire reabilitată

Efervescenţa mutării în spaţii noi a cuprins mai multe instituţii din Bistriţa-Năsăud. În urmă cu o săptămână Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM)s-a mutat în casă nouă, într-o clădire proaspăt construită, cu mai multe nivele din strada Constantin Roman Vivu, numărul 60-64. Mutarea din vechiul sediu din strada General Grigore Bălan a fost caracterizată de angajaţi drept o mutare din peştere în palat. ITM ocupă patru nivele din clădirea nou construită pe care instituţia le-a achiziţionat de pe piaţa liberă, odată cu procedurile de disponibilizare a 11 angajaţi. Dacă procedurile de renunţare la personal au fost date publicităţii, în schimb în privinţa preţului de achiziţie a birourilor conducerea ITM preferă deocamdată să păstreze tăcerea. Instituţia ocupă patru nivele, iar însumată, suprafaţa este de cel puţin 800 de metri pătraţi, achiziţia fiind făcută de la SC Casa de Achiziţii Alianţa. Potrivit experţilor imobiliari din Bistriţa preţul estimativ al celor 800 de metri pătraţi de clădire ar putea depăşi 2,3 milioane de lei. „Este foarte greu de estimat cât s-a plătit pe birouri, pentru că depinde foarte mult de negocierea dintre cele două părţi. În zona aceea pentru clădirile noi parterul costă în jur de 1000-1200 de lei euro metru pătrat şi cu fiecare etaj superior mai scade cam cu 200 de euro etajul", explică Ana-Maria Scridon, administrator la Agenţia Nova Imobil.

Mutarea în spaţiu nou, bucuria comercianţilor

Un nou sediu a unei instituţii publice a apărut şi în Piaţa Decebal. În câteva zile noua clădire a Administraţiei Pieţelor din Bistriţa, un imobil care a costat municipalitatea 800 de mii de lei şi a fost ridicată în trei ani, pe structura unei clădiri mai vechi, va fi inaugurată. Comercianţii care vând la tarabele din Piaţa Decebal în imediata apropiere a sediului nou folosesc deja toaletele clădirii şi spun că sunt nerăbdători să-l vadă complet funcţional. Cu atât mai mult cu cât la ultimul nivel vor fi amenajate dormitoare destinate închirierii pentru cei care vin cu marfa de la mari distanţe.

Centrul de 2,1 milioane

În strada Sucevei Consiliul Judeţean a reabilitat un centru pentru bolnavii de Alzheimer.Imobilul care a costat în jur de 2,1 milioane de lei este aproape finalizat, însă centrul are o mare. Din totalul banilor doar 600 de mii estecontribuţia Consiliului Judeţean, restul fiind bani de la Ministerul Muncii.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite