Lucica Zosin lucrează în mercerie de 12 ani

După ce s-a închis fabrica de filatură, Lucica s-a angajat ca şi vânzătoare la cea mai veche mercerie din oraş.

Visul Lucicăi a fost să devină contabilă. „M-am şi înscris la un liceu, dar a venit armata şi a ocupat călădirea liceului şi ne-au mutat cu forţa în Şimleul Silvaniei. Şcoala nu mi-a plăcut deloc în internatul acela şi am venit înapoi acasă ", povesteşte Lucica. Aceasta mai spune că a crescut într-o familie în care mama ei era o foarte bună gospodină, pricepută la gătit şi foarte  îndemânatică, iar tatăl, ofiţer de profesie, ar fi vrut să-şi vadă fata lucrând în sistemul sanitar. „Mama n-a avut pe cine să înveţe îndelitnicirile acestea, pentru că, dacă gătitul mi-a plăcut, la cusut şi în şcoală, mă ajuta mama. Tatăl meu ar fi vrut să fac ceva în domeniul sanitar, dar eu nu am vrut. M-am căsătorit devreme, cu un soţ minunat, şi am făcut copii  şi nu-mi pare rău", povesteşte Lucica.

De 12 ani lucrează în mercerie

A urmat un curs de specializare ca filatoare şi, după ce s-a închis Filatura din Bistriţa,  s-a angajat la mercerie. „Cea mai mare temere a fost că nu o să mă descurc, fiind total antitalent la îndeletnicirile acestea. În timp, am prins dragoste de nasturi, de tot ce găseşti în mercerie, şi am învăţat din mers. La început nu ştiam nici care e diferenţa între o croşetă şi un ac de împletit", îşi aminteşte bistriţeanca. Deşi este pensionară, spune că spiritul tinereţii nu a abandonat-o şi că încă mai ascultă muzică rock de calitate şi le dă sfaturi despre modă doamnelor care trec pragul merceriei. „Nu am idei de viaţă învechite, pentru că nu mă simt  o pensionară bătrână.  Acasă nu pot să stau să nu fac nimic, aşa că vin şi mai lucrez cu jumătate de normă", povesteşte Lucica. Acesta îşi aminteşte cu drag de vremurile în care fredona hiturile rock la modă şi ştia toate topurile de muzică. Munca în mercerie spune că a format-o ca o persoană foarte răbdătoare şi atentă la detalii. „E o meserie care îţi cere să fii foarte răbdător şi din care nu se fac mulţi bani, dar pentru mine a devenit o rutină şi a început să-mi placă. Cel mai mult mă distrează domnii care intră în magazin şi nu ştiu ce să cumpere. Îi trimit soţiile să cumpere faşă pentru bebeluşi şi ei cer cu totul altceva şi trebuie să îmi dau seama ce vor", povesteşte amuzată femeia.

Despre clienţii care mai trec pe la mercerie, Lucica spune că sunt oameni care fie caută mărunţişuri, fie vin să cumpere pălării de ţinută. „Le spun doamenlor că nu se mai poartă doar o culoare şi că nu trebuie să se asorteze din cap până în picioare", mai spune vânzătoare din mercerie.

Întrebări şi răspunsuri:

Credeţi că industria textilă este un punct forte al ţării?

Da, ar trebui să fie din nou. Avem produse fabricate în România care au o calitate superioară celor pe care le găseşti în toate buticurile cu produse din Turcia sau China. Şi lumea care s-a obişnuit cu aceste produse nici nu caută alte mărci. Industria textilă are potenţial şi am auzit că se caută din nou specialişti în acest domeniu.

E păcat că femeile nu mai au timp să tricoteze sau brodeze ?

E un obicei care, cândva, era foarte comun. Şi acum mai vin să cumpere tot felul de lucruri să mai împletească sau să corşeteze ceva, dar mai puţin. Acum nici nu mai este vreme pentru aşa ceva. Şi, poate părea uşor deplasat, dar, dacă înainte veneau şi cumpărau fermoare sau nasturi, acum nu mai schimbă nimeni un elastic sau un fermoar. Cumpără altele noi", mai spune vânzătoarea.

Ce-i place:

Lucicăi îi place foarte mult să gătească, mai ales mâncăruri tradiţional româneşti ,dar şi bunătăţi cum ar fi cozonacii ungureşti. „Iubesc să îmi vizitez copiii, mai ales în sfârşiturile de săptămână, şi să nu stau vara în casă. Să ies în natură", spune bistriţeanca.

Ce nu-i place:

Bistriţencei nu-i plac oamenii mincinoşi. „Nu contează cine minte, şi copiii mei să fie, la fel de mult mă deranjează. Nu-mi plac nici persoanele care nu se respectă şi vorbesc unii peste alţii. Înţeleg stresul şi lipsa de timp de acum, dar tot nu e o scuză", spune femeia.