La ANL se poate spera doar cu o cerere
0
Tinerii bistriţeni care vor să obţină o locuinţă ANL pot să îşi rezerve un loc pe lista de aşteptare, fără să îşi întocmească neapărat un dosar.Vestea bună este că înscrierea se poate face printr-o procedură mai simplă, dar lista de aşteptare are o coadă lungă de aproape 2.000 de doritori
Datorită numărului record de înscrişi pe lista de aşteptare a celor care vor să obţină o locuinţă ANL, municipalitatea a decis să preia de acum dorinţa tinerilor doar pe baza unei cereri. Până acum, ca să te înscri în lista primăriei, era nevoie de întocmirea unui dosar stufos. Printre documentele din dosar era nevoie de adeverinţa de salarizare, de copii după certificatul de naştere sau chiar de dovada de la finanţe că titularul dosarului locuieşte momentan în regim de chirie. Având în vedere că multe dintre aceste documente pot suferi modificări în descursul unui an de zile, ca să nu îi mai poarte pe drumuri, dosarul se va întocmi doar mai târziu. „Cererile se pot depune oricând şi nu vom cere documente suplimentare decât atunci când va începe repartizarea. Astfel că preluăm cereri de la toţi cei care au un loc de muncă în Bistriţa şi vor să îşi construiască un viitor aici, dar nu au unde locui", a spus primarul Ovidiu Creţu. Potrivit edilului, repartizarea în blocurile ANL nou contstruite va fi făcută cu patru sau cinci luni de zile înainte de finalizarea lucrărilor. „Termenul de finalizare pentru cele trei blocuri din cartierul Subcetate este începutul anului viitor, dar din câte am înţeles e posibil ca unul dintre ele să fie gata mai repede", a mai adăugat primarul.
Promisiune pentru încă cinci blocuri
Tot în cartierul Subcetate municipalitatea a cumpărat anul trecut un teren pe care se pot construi încă cinci blocuri din temelii. Lucrările nu vor începe însă decât atunci când Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va trimite bani la Bistriţa pentru demararea lucrărilor. „Avem promisiuni de anul trecut că anul acesta vor începe construcţiile, dar acum nu ştim dacă se vor duce la bun sfârşit", a mai completat primarul Ovidiu Creţu. În Bistriţa-Năsăud s-au repartizat în total, din 2001 şi până în anul trecut 872 de locuinţe ANL, iar alte 182 sunt în curs de execuţie. Tinerii care şi-au depus cereri speră totuşi că vor prinde un loc în blocurile ANL. „Aştept de multă vreme o astfel de locuinţă, dar nu am prins până acum. Stăm în chirie, iar eu şi soţul meu plătim 120 de euro pe lună pentru asta. Suntem în prima parte a clasamentului, speranţe avem, însă ştim că e foarte greu", a spus Ioana Retegan.