Jandarmii bistriţeni se mută în sediul Teraplast

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul de Jandarmi Bistriţa-Năsăud şi-a găsit în sfârşit spaţiu. Se vor muta în fostul sediu administrativ al Teraplast, eliberat la începutul acestei luni, atunci când fabrica şi-a mutat şi birourile la Sărăţel.

Potrivit unui comunicat de presă sediul a fost vândut deja Jandarmeriei pentru 3.225.000 lei adică 750.000 de euro. Activele vândute includ un teren cu o suprafaţă de 2.719 metri pătraţi şi o construcţie cu o suprafaţă de 487 metri pătraţi. Suma aferentă tranzacţiei va fi plătită de către cumpărător în cinci zile de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare.

Inspectorul şef al IJJ BN, colonelul Ioan Cimuca confirmă spusele Teraplast şi declară că aşteaptă doar să se mai facă plata. „În conformitate cu legislaţia în vigoare, Inspectoratul de Jandarmi de Jandarmi Judeţean Bistriţa Năsăud a demarat procedura având ca obiect achiziţia unui imobil şi a terenului aferent, cu destinaţie sediu, la care au participat trei societăţi comerciale.

Comisia de evaluare şi achiziţie a hotărât să se dea curs ofertei SC Teraplast SA.Valoarea de cumpărare a imobilului se ridică la 3.225.000 lei, tranzacţia vizând bunuri imobile, teren intravilan şi contrucţii, plata urmând a fi efectuată de către Ministerul Administraţiei şi Internelor în perioada imediat următoare.Actuala clădire a fost retrocedată şi avem termen până la 22 februarie să o părăsim", declară Cimuca.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite