Bistriţa: Ioana Ardelean îi învaţă pe informaticieni latină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Ardelean
Ioana Ardelean

Ioana Ardelean este profesor de latină la Colegiul Naţional Andrei Mureşanu Bistriţa de 20 de ani şi prin mâna ei au trecut generaţii întregi de elevi care au învăţat limbile vechi.  

Dragostea pentru limba latină a avut-o întotdeauna. „Ceva mă leagă de Imperiul Roman, de limba latină. Cineva care spunea că se pricepe să vadă vieţile pe care le parcurge un om pentru a ajunge la purificarea sufletului mi-a spus că eu aş fi fost cândva o vestală la Roma. De multe ori m-am gândit că doar aşa îmi pot explica această dragoste pentru limba latină. Mai ales că eu o văd ca limba mea maternă", povesteşte profesoara.

Profesoarei îi e dor să vorbească în latină cu cineva. „Sunt mai bine de zece ani de când nu am mai vorbit latină cu cineva. Era un preot catolic cu care vorbeam în această limbă. Pentru mine nu este o limbă moartă şi când aud că se spune acest lucru simt o strângere în spate şi îmi vine să mă cert cu toată lumea. Nu poate fi atîta timp cât are atâtea fiice printre care  şi limba română", spune bistriţeanca.

 Limba latină, Cenuşăreasa

 „Îmi pare foarte rău dar toate conducerile de la Minister care s-au perindat în timp au desfiinţat din nou latina, au pus-o undeva în colţ după uşă ca o Cenuşăreasă de care nu am avea nevoie", îşi exprimă dezamăgirea Ioana Ardelean. Pofesoara consideră că elevii, indiferent de profilul pe care îl studiază ar trebui să înveţe bazele limbii latine. „De exemplu celor de la clasele de real le explic că de fapt minusul şi plusul cu care se lucrează în matematică, fizică şi informatică sunt grade de comparaţie din limba latină. Numeroase cuvinte pe care ei le folosesc vin din limba latină şi dacă ştiu semnificaţia lor le e simplu să îşi explice funcţiile lor".

Ioana Ardelan este mulţumită de faptul că a reuşit să îmbine pasiunea pentru latină cu cea pentru copii. „Am avut posibilitatea să plec la Arhivele Statului pentru un slariu dublu, dar după am refuzat pentru că ceea ce îmi dă energie este munca la catedră pintre elevi", conchide profesoara.

PROFIL:

Născută: 14 noiembrie 1955, Livezile

Familie: Căsătorită, 2 fiice, 2 nepoţi

Studii: UBB Cluj-Napoca Faultatea de Litere

ÎI PLACE: Să citească. „Nu pot adormi seara dacă nu citesc fie şi trei rânduri. Îmi place să citesc orice, de la clasicii ruşi, francezi, englezi şi americani şi până la scriitori moderni". De asemena îmi place să aibă grijă de nepoţii ei.

NU ÎI PLACE: Urăşte ipocrizia şi oamenii care din inerţie nu fac nimic. „În loc să pună mâna să facă ceva atunci când nu le merge bine, stau şi se plâng că nimic nu e cum şi-ar dori ei".

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite