Horaţiu Baciu, o gură de aer curat în muzică şi poezie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este consultant la o firmă de aparate de purificare a aerului, sub egida căreia a lansat un program numit  „Aer curat şi literatură de calitate"

Horaţiu Baciu este pasionat de muzică şi poezie de când se ştie. La 20 de ani, a scris primele poezii şi nu le-a ţinut în sertar. A debutat în 1996 la Editura Euforia din Sibiu cu volumul de versuri  „Dilema unui fruct", ediţie îngrijită de scriitorul Iustin Panţa. În 2001, a urmat o a doua carte: volumul „Himera" la editura Vinea din Bucureşti.

Aer curat şi literatură de calitate

În prezent, Horaţiu este consultant în domeniul calităţii la o firmă care importă şi comercializează o gamă de aparate de purificare a aerului. Sub egida acestei firme, a lansat şi un program cultural numit „Aer curat şi literatură de calitate". Programul include, printre altele, o bibliotecă virtuală care conţine şi ultimul său volum, „Himerica", însoţit de un album muzical cu acelaşi titlu. Discul conţine  treisprezece melodii  folk - interpretat pe versuri cantabile de Mihai Eminescu („Lasă-ţi lumea", „O, rămâi"), Mihai Ursachi („Cântec de dragoste din Hexagonerie",„Edict", „Joc"), Adrian Păunescu („Colind"), Traian Furnea („Femeia nevisată vreodată de-un om"), Călin Rus („Chipul tău"), dar şi de Horaţiu Baciu („Ada mi-l ia", „Numai o clipă", „La răscruce"). Albumul a fost lansat recent în cafeneaua Class Cafe din Bistriţa şi a produs o atmosferă cu adevărat memorabilă.   

Graficianul lui are cinci ani

Un aspect inedit al proiectului iniţiat de Horaţiu Baciu este faptul că toate comenzile online pentru aparatele de purificare a aerului pleacă împreună cu o carte şi un CD. Inedit este şi faptul că „graficianul" care semnează coperta cărţii este chiar fiul său, Dragoş, în vârstă de cinci ani, un excelent desenator şi colaboratorul său de nădejde. Dagoş îi împărtăşeşte şi pasiunea pentru muzica rock.  

Artele aduc bucurie spre omenire

Horaţiu este omul căruia preocupările artistice îi dau lejeritate şi naturaleţe. Când era mic voia să se facă... tractorist. Deşi poate să sune amuzant, percepţia lui era extrem de serioasă. Îl fascina felul în care o maşinărie ce impune forţă lucrează pământul şi îl face să  dea viaţă. „Cred şi acum că cea mai importantă ocupaţie a omenirii este agricultura. Dar, nereuşind să mă fac tractorist, am început să cultiv teritoriul artei", spune el. Poetul este de părere că oamenii ar trebui să emane, prin intermediul artelor, cât mai multă bucurie spre omenire. De aceea, îi îndeamnă pe toţi cei care au talent să nu îşi reprime pornirile creatoare. „Ceea ce trebuie să ştie toţi oamenii care au talent şi îşi ţin în sertar creaţiile este că dacă au ceva de spus, trebuie să o facă şi dintr-un simţ al datoriei", spune el.

Întrebări şi răspunsuri

De ce atâtea himere?

Himerica este evident ţara himerelor, a iluziilor. Este un ţinut paradoxal în care îşi găsesc locul atât visele noastre neîmplinite, dar şi cele care însufleţesc acţiunile noastre pe viitor.

Crezi că literatura ţine cont de vârstă?

Nu. Dar ştiu o grămadă de oameni care au  ceva de spus şi pentru că au ajuns la o anumită vârstă cred că nu se mai încadrează în imaginea poetului şi se opresc.    

Ce-i place

Este un veritabil pescar amator. Printre preocupările pe care le iubeşte, se numără plimbările în natură, împreună cu fiul său, din care creează adevărate poveşti filmate cu camera video.

Ce nu-i place

Detestă în mod fundamental ignoranţa şi prostia umană şi îl întristează faptul că anumite aspecte importante pentru umanitate au fost coborâte într-un plan derizoriu.

Profil

NĂSCUT: 20 iunie 1970, la Bistriţa

EDUCAŢIE: licenţiat în sociologie, master în studii europene

PROFESIE: consultant în domeniul calităţii

FAMILIE: Căsătorit, are un băiat

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite