Grigore Butuza este fotbalistul din curtea şcolii

Grigore Butuza este profesor de sport la Şcoala de Arte şi Meserii „Sfânta Maria" după ce a jucat la Clubul „Gloria Bistriţa", în epoca sa de aur a echipei, 1975-1986.

Joacă fotbal de la 13 ani. S-a născut într-o comună clujeană, Mintiu Gherlii, de unde au plecat mulţi oameni  care au făcut performanţă ca handbalişti sau fotbalişti. „M-am născut într-o comună cu mari sportivi. Cronicarul sportiv Chirilă avea doar cuvinte de laudă pentru Mintiu Gherlii. I-a dedicat o pagină întreagă într-un număr al ziarului Sportul Românesc. În această comună s-au născut Amelia Sălăjan, campioană mondială la handbal, dar şi mulţi fotbalişti care au jucat la U Cluj", spune Grigore Butuza.

„Vultur" la 13 ani

Prima echipă la care a jucat fotbal, ca mijlocaş, a fost cea din comuna natală, echipă numită „Vulturii Mintiu Gherlii". „Antrenorul Constantin Teaşcă ne-a învăţat multe. Lui îi datorez şansa de a ajunge la U Cluj. Am participat la antrenamente, însă, din păcate, a trebuit să plec în armată şi nu am jucat nicio partidă pentru U Cluj", povesteşte Butuza.

Apoi a jucat la „CIL Gherla" şi „Unirea Dej". Îşi aduce aminte cu drag că, în 1972, când era la „CIL Gherla", care era o echipă în divizia C, a reuşit să bată Rapid-ul cu 4-3. 

Din 1975 a venit la Gloria Bistriţa. „La echipa bistriţeană am jucat ca stoper, fundaş dreapta, fundaş strânga şi atacant central. Perioada 1975-1986, când am avut norocul să joc la Gloria, a fost una de aur. Atunci, echipa a fost de opt ori pe locul II, o dată pe locul III şi tot odată pe locul V", afirmă Butuza.    

Povestea golului de la 35 de metri

Unul dintre cele mai frumoase momente ca fotbalist la Gloria a fost golul marcat în 1978, când a tras un şut incredibil de la 35 de metri, într-un meci cu U Cluj. „Şi azi mă opresc oameni pe stradă şi-mi zic: Mai ţii minte acel gol prin care i-am bătut pe clujeni? În acele vremuri, arbitrii erau părtinitori. Se ştia că U Cluj influenţa arbitrii şi încerca să-i convingă pe unii jucători de la Gloria să trădeze. Arbitrilor nu le venea să creadă că un jucător a putut reuşi un astfel de gol", povesteşte Butuza.

El mai zice că, în acea zi, şi-a condus soacra la tren şi s-a întâlnit cu suporterii U Cluj care erau din comuna sa natală. „Mi-au zis abătuţi de ce a trebuit să dau tocmai eu acel gol şi de ce nu am putut rata", îşi aminteşte fotbalistul.

El mai povesteşte că lumea îl salută pe stradă şi îi spune că şi acum îşi aduc aminte de comportamentul său de pe teren. „Mulţi au reţinut loviturile mele cu capul şi detenta pe care o aveam. Am reuşit să deposedez atacanţi înalţi de 1,90 de metri", explică Butuza.

Şi azi, pasiunea pentru fotbal e la fel de vie. Joacă, de două ori pe săptămână, fotbal cu foşti arbitri şi colegi de la Gloria, dar şi cu profesorii de sport din judeţ.

ÎNTREBARE  şi RĂSPUNS

 Dacă nu aţi devenit profesor, ce aţi fi fi vrut să fiţi?

Nu cred că este o altă profesie care să-mi placă mai mult. Şi dacă m-aş mai naşte a doua oară, tot dascăl m-aş fi făcut, iar cu fraza asta spun tot. Anul trecut am organizat, cu liceul de arte plastice, primul concurs de skandenberg din judeţ şi a fost o reuşită. Îmi place mult ce fac.

PROFIL

Născut: 2 ianuarie 1949, comuna Mintiu Gherlii

Studii: Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti

Familie: căsătorit, o fiică

Ce-i place:

Iubeşte călătoriile. A văzut până acum aproape toate ţările Europei. Grigore Butuza este pasionat de arta culinară. „Îmi place să gătesc. Mâncarea mea preferată este papricaş de pui cu mămăligă", spune profesorul. Lui îi mai place pescuitul pe malul lacurilor pentru că liniştea, felul în care razele soarelui se reflectă în apă, dar şi vântul îl relaxează.  

Ce nu-i place:

Detestă goana după imagine şi bogăţie a unor oameni. „Nu-mi place modul în care unii oameni, pe căi necinstite, vor să ajungă mari", spune Butuza. Acestuia nu-i place că, în ziua de astăzi, oamenii sunt foarte schimbători şi în prea puţini poate avea încredere.