Gloria Bistriţa, favorita banilor de la buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jucătorii din clubul lui Pădureanu trebuie să evite retrogradarea
Jucătorii din clubul lui Pădureanu trebuie să evite retrogradarea

Clubul de fotbal a obţinut cea mai mare finanţare pentru domeniul sportiv. Prin comparaţie, cele două echipe de handbal ale oraşului au trebuit să se mulţumească fiecare cu sume de aproape 10 ori mai mici decât cele primite de AC Gloria Bistriţa

Balanţa fondurilor nerambursabile alocate de către consilierii locali pentru anul acesta înclină talerul din nou către echipa de fotbal Gloria Bistriţa. Cu aproape 2.000.000 de lei primiţi de la bugetul local, Clubul Gloria trebuie să se asigure că nu retrogradează, altfel nu va mai vede niciun ban de la Bistriţa.

Gloria, la limita retrogradării

Echipa de fotbal a oraşului se află pe locul 14 în clasamentul Ligii I, la o poziţie distanţă de ultima echipă ameninţată de retrogradare .Cu toate acestea,  Jean Pădureanu, preşedintele Clubului Gloria Bistriţa, crede că echipa a evoluat mult faţă de ultimele luni. „Stăm mai bine decât acum cinci luni, când, după opt etape, aveam două puncte. Acum avem 18 şi asta contează mult în evoluţia echipei", spune Pădureanu.  Acesta dă asigurări că echipa va face tot posibilul să nu ajungă în situaţia retrogradării. Pe de altă parte, primarul Ovidiu Creţu declară ferm că, dacă Gloria va retrograda, nu va mai fi finanaţată din bani publici. „Vom sista orice finanţare către club, în această situaţie", a precizat Creţu.

Handbalul, mai sărac de 10 ori decât fotbalul

Cele două echipe de handbal din oraş - HCM Bistriţa şi Asociaţia Handbal Club Omega - au primit, pentru anul acesta, câte 250.000 de lei din partea Primăriei Bistriţa. Sumele sunt de zece ori mai mici decât banii alocaţi clubului de fotbal, iar diferenţele sunt greu de explicat în opinia managerilor cluburilor de handbal. „Banii ne ajung exact cât să supravieţuim. Diferenţele de bani sunt mult prea mari", spune Bogdan Cosma, managerul echipei de handbal masculin HCM Bistriţa. Adrian Moldovan, reprezentantul echipei de handbal femin, crede însă că banii sunt bineveniţi. „Este un efort considerabil de la buget, pe care îl apreciez. Banii desigur că nu sunt suficienţi pentru a întreţine o echipă, dar acoperă o parte considerabilă din bugetul prevăzut pentru anul acesta", este de părere directorul Asociaţiei Handbal Club Omega.

Şi în 2009, Gloria Bistriţa a atras peste 70 la sută din banii prevăzuţi pentru finanţarea a 115 proiecte depuse de ONG-uri şi a primit 2 milioane de lei. Anul acesta, pentru prima dată, consilierii locali au decis să finanţeze separat sportul, astfel cluburile nu mai trebuie să aştepte fondurile destinate ONG-urilor.

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite