George Mircea: „Dacă nu trăieşti cât Tizian sau Monet, n-ai cum să fii geniu“

No title

Pictura a fost mediul care l-a primit imediat ce s-a născut şi lucrul pe care şi l-a asumat definitiv la maturitate. George Mircea s-a născut într-o familie unde a intrat în contact cu pictura, dar şi cu importanţi intelectuali ai vremii, încă de vârstă foarte mică. El era copilul pe care tatăl său îl ducea cu sania sau căruciorul la „Saloanele Rebreanu", cele mai importante întâlniri între intelectuali în anii ʼ80.

De altfel, astfel de întâlniri erau fireşti chiar şi el acasă. „Am avut marele noroc să vin dintr-o familie înlăuntrul căreia am avut acces la foarte mulţi pictori. În anii ʼ80, casa noastră era vizitată de nume importante din pictură, dar şi de intelectuali ca Pleşu, Paleologu, Steinhardt", îşi aminteşte pictorul.

A făcut parte din prima generaţie care a urmat un liceu de arte la Bistriţa, pe atunci, o secţie a Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu". Lucrul care l-a încurajat în pictură, în timpul liceului, a fost întâlnirea cu Horea Paştină, care venise la Bistriţa într-o tabără de pictură. „De el m-am ataşat destul de uşor şi am pictat împreună", îşi aminteşte el. Mai târziu, Horea Paştină avea să devină maestrul său, la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.

„Jertfa de a fi mai mereu singur"

George Mircea este considerat, în prezent, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai generaţiei  tinere de pictori români, alături de Bogdan Vlăduţă, Mihai Neamţu sau Virgil Scripcaru. Ce înseamnă pictor important? Unul pentru care programul expoziţional nu se opreşte după 2-3 ani, pentru care o mare parte din zi înseamnă atelier şi o mare parte din viaţă înseamnă singurătate, muzee şi studii. Iar pentru un pictor ca Mircea, studiile nu se rezumă la desen şi culoare, ci cuprind filosofie, antropologie, psihologie ş.a. Artistul mărturiseşte că pictura înseamnă „gânduri, muncă şi jertfă". „Jertfa de a fi mai mereu singur", spune el.

 Pictura, o artă costisitoare

Momentan, George Mircea are atelierul în Bucureşti, însă, până acum, a avut ocazia să se iniţieze şi în ateliere din Roma şi Paris. La Roma, a urmat doi ani de doctorat. Subliniază că în pictură este vorba prea puţin de talent, şi mult mai mult de o preocupare elitistă şi extrem de costisitoare. „De aceea, consumatorii de pictură sunt atât de rari", notează el. Însă, este convins că sunt exact atât de rari cât este necesar în această formă de artă. Lucrările sale se află în colecţii personale şi publice din România, dar şi din ţări ca S.U.A, Canada, Elveţia, Belgia, Franţa, Germania, Spania, Italia sau Grecia. Pictura sa este, în general, una care celebrează pacea, tăcerea şi seninătatea.               

Întrebări şi răspunsuri

Ce face diferenţa dintre geniu şi mediocritate, în pictură?

În primul rând aş spune că în în pictură nu există talent. Este una dintre domeniile în care nu există precocitate, cum este în poezie şi muzică. Dacă nu trăieşti ca Tizian sau ca Monet, sigur n-ai cum să fi geniu. Tizian spunea la 90 şi ceva de ani: „Abia acum înţeleg ce este pictura".

Te simţi ataşat de un loc anume?

Mă simt ataşat de Roma. Am stat doi ani acolo şi am apucat să înţeleg din ea: zona muzeală, rezervaţiile arheologice, cum e Pompeiul. Am fost de cel puţin 12, 13 ori la Pompei în ideea de documentare fotografică, filmică. Mă simt foarte apropiat de zona mediteraneană. 

Ce-i place

Îi place muzica, iubeşte lumea şi călătoriile, apreciază mediile vii, întâlnirile cu oameni inteligenţi.

Ce nu-i place

Nu se simte atras de partea nocturnă a lumii. Dezapreciază certurile, bârfele şi discuţiile gratuite în contradictoriu.  

Profil

NĂSCUT : 15 septembrie 1979, la Bistriţa

STUDII : doctorand al Universităţii de Arte, Bucureşti

PROFESIE : pictor