Bistriţa: Francisc Struţa, vechi meşter pantofar (PORTRET)

Meseria de pantofar a învăţat-o din familie, de la tatăl şi unchiul său şi, de 50 de ani, repară zilnic pantofii bistriţenilor, într-un atelier din centrul oraşului.

Francisc Struţa şi-a dedicat întreaga viaţă reparaţiilor de încălţăminte. A intrat prima dată într-un atelier de reparaţii, pe vremea când era încă mic copil, pe la vârsta de şapte ani. Meseria a moştenit-o din familie, tatăl său a fost şi el pantofar, iar mâna şi-a format-o în tinereţe, pe când lucra cot la cot cu un unchi de-al său. Cu toate că visul lui era acela de a junge pilot, Francisc Struţa a continuat să înveţe în fiecare zi meşteşugul peticitului de papuci şi a ajuns unul dintre cei mai căutaţi pantofari din oraş. „Sunt pantofar din părinţi. De când eram de şapte ani, mă punea tata să pun petice la papuci. După ce am terminat şcoala, cele patru clase, am lucrat cu un unchi în Pietriş  şi apoi am venit în oraş, la Progresul“, îşi aminteşte bistriţeanul. Au urmat câţiva ani buni de muncă susţinută în cadrul uneia dintre cele mari cooperative meşteşugăreşti din oraş, dar nu a renunţat, ulterior, pentru că procentul din profit scădea de la un an la altul. „La început aveam 65 la sută din profit, apoi, am ajuns la 17 la sută şi am zis că aşa nu se mai poate. Atunci am decis să îmi cumpăr un spaţiu şi să lucrez singur“, mai spune meşterul. Au trecut, astfel, 25 de ani, de când repară, în fiecare zi zeci de perechi de pantofi, la adăpostul unui atelier modest, aproape ascuns din centrul oraşului. 

A peticit pantofii mai-marilor din judeţ

Vreme de o jumătate de secol, prin mâinile meşterului bistriţean au trecut mii de perechi de pantofi de la tot felul de oameni. „Înainte de Revoluţie, toţi comandanţii, prefecţii, primarii şi procurorii aduceau pantofii la reparat la mine. Şi acuma mai vin, mulţi dintre ei. Nu să mă laud, dar am clientela mea, de zeci de ani“, spune pantofarul. Acesta adaugă că , din tinereţe, era în stare să repare orice pantof, indiferent de cât era de uzat. „Eu îţi fac un papuc, chiar dacă e tot un haram“, spune omul. Chiar dacă nu duce lipsă de clienţi, Francisc Struţa spune că afacerea nu mai merge ca pe vremuri. „Înainte, făceam întrecere cu colegii mei, să vedem care rezistă mai mult .Lucram zi şi noapte şi făceam şi 5.000 de lei pe săptămână. În atelierul lui tata erau şi de 50 de ori mai multe eprechi de papuci decât am eu acuma aici. Vremurile s-au schimbat. Acum, sunt zile în care fac şi numai 5 lei“, povesteşte necăjit pantofarul. Cea mai mare pagubă o are omul dinc auza magazinelor second-hand care au invadat piaţa, pentur că oamenii ăşi cumpără pantofi mai ieftini şi noi şi nu-i mai repară pe cei vechi.

Întrebări şi răspunsuri

Se mai poate trăi din meseria aceasta?

Nu se câştigă mult. Eu am o pensie de 530 de lei şi, dacă omul e necăjit, îi mai las din preţ. Acuma ce să facem ? Trebuie să te mai uiţi şi la necazul omului, nu numai la munca ta. Nu-i bine să fim lacomi la bani. E o meserie care se poate face până mori, că nu e grea. Dacă nu o să mai pot să repar papuci, mă apuc de vândut mere şi tot trăiesc din ceva.

Care este cea mai mare dorinţă a dumneavoastră ?

Păi, ce să îmi mai doresc ? Să îmi dea bunul Dumnezeu sănătate să îmi duc zilele. Şi să mă ajute să pot să o duc pe soţia mea la doctori să se facă mai bine. E bolnavă săraca de diabet şi tare aş vrea să o văd mai bine. Nu ştiu ce zic alţii, dar când n-ai soţ sau soţie nu mai ai nimic.

Ce-i place :

Lui Francisc Struţa îi place să îi ajute pe alţii, ori de câte ori are posibilitatea. În timpul liber, pantofarul se delectează citind textul Sfintei Scripturi.

Ce nu-i place :

Lui Francisc Struţa nu-i plac oamenii care îi jignesc pe alţii sau cei care sunt răutăcioşi şi spun lucruri neadevărate. De asemenea, bistriţeanului nu-i place inegalitatea dintre români.

Născut: 28 august 1940, Pietriş
Studii : patru clase
Familie : căsătorit, are trei copiii