Florin Bolbos a adus „Turtica magică“ în Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De şase luni este asociat la un restaurant de tip fast-food, organizat după modelul celor irlandeze şi crede că românii care pleacă în străinătate nu ar trebui să se lase călcaţi în picoare de nimeni

Florin Bolbos este un bistriţean care nu a uitat de unde a plecat şi a ţinut neapărat să se întoarcă acasă pentru a aduce la Bistriţa  ceva din lumea celor zece ani de experinţă dobândită în Irlanda. A ales să plece în străinătate în 2001, după ce a încercat, timp de mai mulţi ani, să facă bani dintr-o afacere în România. „Aveam o secţie de tricotaje şi confecţii şi, la vremea aceea, acoperam aproape toată piaţa din oraş. Afacerea n-a mers prea bine, şi am decis că trebuie să plecăm. În Irlanda am ajuns pentru că aveam nişte cunoştinţe care stăteau acolo", povesteşte Florin. Acesta mai spune că primul contact cu lumea irlandeză, din postura de român, nu a fost prea prietenos. „Nu ştiam decât câteva cuvinte în engleză, iar irlandezii nu au o părere foarte bună despre românii. Unii sunt chiar rasişti", crede bucătarul. Acesta îşi aminteşte şi acum scepticismul pe care l-a întâlnit în Dublin, oraşul în care astat zece ani. ­„Am avut un şef, pe vremea când lucram în construcţii, care m-a scos afară din birou în prima zi, pentru că eram român. După două luni, eu aveam cheile de la toate uşile, închideam şi deschideam şantierul", spune bucătarul. Bistriţeanul este convins că românii nu pot să treacă altfel de barierele de mentalitate ale străinilor decât prin muncă, seriozitate şi mult respect arătat şi, uneori, impus altora. „Cred că românii care pleacă în străinătate trebuie să înveţe să arate respect. Nu trebuie să ne lăsăm călcaţi în picioare de nimeni. Românul trebuie să ştie să se impună prin respect, oriunde", crede bucătarul.

A adus „Turtica magică" la Bistriţa

Florin a lucrat o bună perioadă de timp ca şi bucătar într-un restaurant de tip fast-food din Dublin. Acolo a învăţat cum se prepară reţele originare din Orientul Mijlociu, dar şi cum se conduc afacerile în alte ţări. „Respectul pentru clienţi este foarte important. Acolo făceam de mâncare şi pentru 2.000 de oameni. Doar prin muncă poţi să le câştigi încrederea. Pentru irlandezi, orice ai face, dacă eşti străin, eşti străin", explică bucătarul. Tot din vremea în care le gătea irlandezilor, lui Florin i-a venit ideea să deschidă un restaurant şi în Bistriţa. „Am vrut să aduc ceva de acolo şi aici. Reţele sunt cele pe care le ştiu din Irlanda, doar că le-am adaptat gustuilor europene. Turcii, de exemplu, mănâncă foare sec şi uscat, nouă ne plac mâncărurile cu sosuri", spune Florin. În restaurantul lui, „Turtica magică", Florin lucrează cot la cot cu angajaţii lui şi prepară mâncărurile de la A la Z. „Şi cuptorul pentru lipie (turtică) l-am făcut eu, după modelul celor tradiţionale, din Irlanda. Eu sunt singurul care  prepară lipia în cuptor special, nu folosim nimic îngheţat", mai spune Florin.

Întrebare şi răspuns

De ce aţi ales acest nume pentru restaurant?

În Irlanda, cuptorul la care preparam turtica era foarte în faţă şi se vedea de la intrare. Cum scoteam lipiile una după alta, clienţii- de diferite naţionalităţi - se uitau la mine şi spuneau mereu că fac ceva magii: „it's magic!, it's magic!", spuneau mereu. De asta am ales numele acesta: turtica magică.

Ce-i place:

Florin spune că i-ar plăcea să aibă mai mult timp liber pe care să îl petreacă alături de familia lui. „Mi-ar plăcea ca cei din Guvern să ajungă o zi în care să poată face ceva pentru ca românii să nu mai fie nevoiţi să plece în străinătate, să poată rămâne în ţara lor şi să fie mulţumiţi.

Ce nu-i place:

Bucătarul spune că nu-i place mentalitatea unor bistriţeni. „Nu-mi place că, dacă îi vorbesc politicos unui om şi îi exemplific oferta noastră, acesta crede imediat că mă umilesc şi îi cerşesc mila pentru a-mi cumpăra produsul. În Irlanda nu se întâmpla asta. Acolo, respectul pentru clienţi era pe primul plan. Dacă nu îţi respectai clienţii, ţi se tăia din salariu sau erai dat afară", povesteşte Florin.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite