Familia sergentului Marius Florin Sfechiş mai are un fiu în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fratele cel mare al sergentului căzut astăzi este veteran al misiunilor în Afganistan şi este a treia oară în teatrul de război din provincia Zabul. În schimb mezinul, Marius era la prima sa misiune.

Vestea morţii lui Marius Sfechiş, tânărul mort în misiunea de patrulare din această dimineaţă din Afganistan a şocat comunitatea din Şintereag, comuna în care locuieşte familia acestuia. Doi dintre cei trei fii ai familiei, Daniel, băiatul cel mare şi mezinul, Marius, au plecat în luna iulie în Zabul, Afganistan .

Mătuşa lui Marius este vecină cu familia lui Cristi

„De când am aflat vestea că a murit plâng într-una,. Erau copiii liniştiţi amândoi şi s-au dus în armată pentru că aici şi-au găsit loc de muncă în vremurile astea.", povesteşte printre lacrimi Maria Sfechiş, mătuşa acestora. Coincidenţa face ca femeia să fie vecină cu familia lui Cristian Filip, celălalt militar căzut în Afganistan. „Când am primit telefonul că au murit doi bistriţeni şi că unul este Marius m-am gândit imediat că o fi murit şi cel mare. Nu mai înţelegeam nimic. Apoi am înţeles că celălalt este Cristi, băiatul vecinilor. Ce nenorocire", povesteşte plângând Maria Sfechiş, care s-a dus să plângă alături de Maria Filip, mama lui Cristi.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite