Bistriţa: Clopotele Bisericii Evanghelice vor bate în 11 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa: Clopotele Bisericii Evanghelice vor bate în 11 octombrie
Bistriţa: Clopotele Bisericii Evanghelice vor bate în 11 octombrie

Noile clopote au fost turnate în Germania la un atelier cu tradiţie. Saşii bistriţeni din Germania au donat pentru Biserica Evanghelică trei clopote care vor sosi la Bistriţa în această toamnă şi vor fi inaugurate în 11 octombrie

Clopotele Bisericii Evacnghelice, distruse în incediul din 11 iunie 2008, vor fi înlocuite de altele noi, turnate în Germania, la Passau, în 31 iulie. Este vorba de trei clopote, donaţie din partea comunităţii saşilor bistriţeni de acolo. Acestea au fost turnate în atelierele firmei Perner, care are o tradiţie de peste 400 de ani în fabricarea clopotelor pentru aşezări bisericeşti din întreaga lume. Clopotele sunt confecţionate dintr-un aliaj de cupru (78%) şi cositor (22%), cântăresc 2400 kg, 1200 kg, respectiv 760 kg şi sunt inscripţionate cu câte un verset biblic.

Binecuvântate de preotul parohiei evanghelice

La turnarea clopotelor a asistat şi preotul paroh Johann Dieter Krauss, cel care îi păstoreşte pe enoriaşii Bisericii Evanghelice din Bistriţa. „Am asistat chiar la turnarea clopotelor. A fost un sentiment care m-a răscolit profund. La foarte puţini oameni le este îngăduit să vadă cum se toarnă clopotele propriei parohii. A fost de faţă şi fiul meu de şase ani, care va putea să povestească şi nepoţilor lui, când va auzi clopotele, că a asistat la acest lucru. Am avut ocazia să rostesc o rugăciune, să spun şi o binecuvântare”, povesteşte Krauss.

Inima ceasului va fi alta

Clopotele vor sosi la Bistriţa în septembrie şi vor fi inaugurate în 11 octombrie. Odată cu ele, va fi donat şi un nou ceas pentru turn. „Ceasul este unul ultarmodern, ghidat de GPS. Nu e mare, este de mărimea unei genţi diplomat. Nu va mai ocupa un spaţiu atât de mare, dar va arăta întocmai ca înainte, doar inima ceasului va fi alta”, spune părintele.
Valoarea donaţiei saşilor bistriţeni din Germania se ridică la peste 120 000 de euro. 

Clopote noi după 500 de ani

Vechile clopote au fost turnate în anul 1430, acum mai bine de 500 de ani . Pe clopotul cel mare, despre care se spuen că ar fi fost botezat „Suzana”, era inscripţionat: „Acest clopot a fost turnat de către meşterul Ioan din Sighişoara spre cinstirea Domnului şi a Fecioarei Maria în ziua următoare Înălţării Domnului Hristos (6 mai) a anului 1430”. Pe cel de-al doilea clopot scria: „Acest clopot a fost turnat spre lauda Domnului şi a fericitului Nicolae Confesorul în anul 1430”. Ghidaţi de aceste inscripţii, istoricii presupun că turnarea lor a avut loc în care construcţia turnului era pe terminate.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite