Bistriţa: Eniko Laza Kosma şi-a redescoperit pasiunea pentru pictură la maturitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A devenit artist plastic  în urmă cu 10 ani după ce a fost laborantă într-o  intreprindere timp de mai mulţi ani. Preferă pictura pe sticlă şi ceramică, dar lucrează şi icoane.

A fost fascinată  de pictură şi de culoare încă de pe băncile şcolii, însă pasiunea avea să devină o meserie mult mai târziu, după ce copiii i-au ajuns oameni în toată firea. Eniko Laza Kosma a lucrat până la începutul anilor 2000 într-un laborator al unei mari societăţi de pe platforma Zonei Industriale, vreme în care nici nu i-a trecut prin minte că vechea sa pasiune se va transforma mai târziu într-un mod de viaţă.

Cu simţul culorii te naşti

Mărturiseşte că cel dintâi care a încurajat-o a fost profesorul de desen din şcoala generală. Îşi aminteşte că nu excela la tehnica desenului, însă dascălul îi spunea că are simţul culorii înnăscut, şi că asta este tot ce contează:„Învaţă. Desenul se învaţă. Cu simţul culorii însă te naşti", sunt vorbele profesorului de desen, care i-au rămas şi acum săpate adânc în minte. A pictat o vreme pe pânză, după care a urmat o foarte lungă pauză . „Cam de 20 de ani", îşi aminteşte artista. Când a reaprins flacăra pasiunii a trecut direct la pictura pe sticlă şi ceramic. Tehnica a deprins-o după cursuri la Şcoală Populară de Artă. Aici, imboldului interior i se vor adăuga alte încurajări:„Bogdan Dănilă, care preda acolo m-a încurajat foarte mult să vreau să fac şi altceva".

Pictura o eliberează

Artista spune că exerciţiul culorii îi dă forţă: .„Pictura îmi dă o mare linişte sufletească, o linişte interioară profundă. Eu sunt o persoană pozitivă şi deloc pesimistă, însă atunci când sunt obosită, sau deprimată din cauza oboselii, dacă încep să pictez, dobândesc aşa o energie, de parcă am dormit opt ani. Pictura îmi dă bucurie şi fericire. Îmi dă forţă"

Artista este invitată acum la tabere de creaţie ca lector şi are şi expoziţii personale: „în 4 iulie voi merge la o tabără în Munţii Harghitei iar în august voi preda la un atelier de creaţie pentru adolescenţi în Ungaria", spune Eniko Laza Kosma, care şi-a expus sâmbătă şi duminică lucrările la Interetnicfestival. Printre siluete din sticlă pictată, artista expune şi vinde icoane pe sticlă. Spune că le-a pictat la îndemnul celor de la Centrul pentru Cultură, chiar dacă mărturiseşte că nu se regăseşte neapărat în stilul impus de acestea: „şi icoanele le-am facut în stilul meu, gen vitraliu", mărturiseşte artista. Deşi s-a dedicat în întregime picturii, artista mărturiseşte că nu trăieşte din asta: „acum doi ani mai mergea, acum, cu criza însă sunt mulţumită pentru că îmi scot preţul materialelor. Din fericire nu trebuie să trăiesc din pictură", spune Eniko Laza Kosma.

Profil:

Născut: 15 oct 1955

Stare civilă: văduvă, trei copii

Ocupaţie: artist plastic

Ce-i place: familia, să stea în compania prietenilor ei speciali. Este adepta bunul gust în orice domeniu. Apreciază bunul simţ, despre care crede că trebuie să primeze în relaţiile interumane „indiferent că este vorba de un om cu patru clase ori un academician "

Ce nu-i place: mediocritatea, mitocănia. Detestă agresivitatea şi pe cei care aruncă resturile şi gunoaiele pe unde apucă.

Întrebare şi răspuns:

Ce părere aveţi despre oraşul în care locuiţi?

Faţă de alte oraşe am o părere foarte bună. Bistriţa este oraşul meu şi nu mi-aş dori să mă mut de aici.  Este încă un oraş destul de verde, este drept nu la fel de verde ca în vremea copilăriei mele. Doar mentalitatea oamenilor care aruncă tot felul de lucruri mă deranjează aici.

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite