Elevi câştigători la festivalul de teatru „Thalia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de elevi din Bistriţa-Năsăud au urcat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe scena festivalului-concurs de teatru şcolar „Thalia". La Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa şi-au demonstrat talentul în „ale actoriei" copiii din 22 de trupe şcolare.

Dintre acestea, doar trei grupuri de elevi au luat premiul I din partea juriului. Festivalul, ajuns la cea de-a cincea ediţie, a avut trei categorii de concurs - una adresată ciclului primar, alta celui gimnazial şi alta celui liceal. La secţiunea primar, nicio trupă din concurs nu a îndeplinit punctajul pentru a ocupa locul I, aşadar juriul a acordat locul al II-lea trupei de la Şcoala Generală Sângeorz-Băi. Pentru categoria gimnaziu, câştigătorii locului I au fost copiii din trupa Colegiul Naţional „Petru Rareş" din Beclean. La clasele de liceu, primul loc al podiumului l-au ocupat tinerii din trupa Grupului Şcolar „Grigore Moisil" din Bistriţa. La manifestare au participat şi şcolari pasionaţi de actorie de la Palatul Copiilor Bistriţa. Concurenţii de liceu de la palat s-au descurcat destul de bine, luând locul I.

Juriul a mai acordat câteva premii speciale trupei Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 Bistriţa şi tinerilor actori Raul Moldovan de la Palatul Copiilor Bistriţa şi Răzvan Pop de la Colegiul Naţional „Petru Rareş" din Beclean.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite