Edilul PDL condamnat la închisoare pentru abuz în serviciu, contestat de USL, poate candida

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Bistriţa-Năsăud a respins definitiv şi irevocabil cererea USL Bistriţa-Năsăud, care a solicitat instanţei să nu îi permită primarului PDL Vasile Encian, din comuna Matei, să candideze pentru un nou mandat întrucât acesta ar încălca Legea electorală.

USL Bistriţa-Năsăud a contestat iniţial candidatura primarului din comuna Matei la Judecătoria Beclean, de care este arondată comuna, dar, întrucât nu a avut câştig de cauză, a făcut recurs la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Potrivit portalului instanţelor de judecată, o instanţă a Tribunalului Bistriţa-Năsăud a constatat, miercuri, nulitatea recursului declarat de USL Bistriţa-Năsăud împotriva sentinţei civile cu nr.613/30.04.2012, pronunţată de Judecătoria Beclean, decizia fiind una irevocabilă.

Condamnat la închisoare

Primarul comunei Matei, Vasile Encian (PDL), a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunile menţionate. În acelaşi dosar, au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare şi contabilul Primăriei Matei, Iacob Filipaş, acuzat la rândul său de abuz în serviciu în formă calificată şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi un om de afaceri, Ioan Purcsa, care a încasat de la Primăria Matei 500.000 de lei în baza unei facturi fictive. Sentinţa dată în acest dosar este definitivă, fiind pronunţată în 21 martie.USL Bistriţa-Năsăud a contestat la Judecătoria Beclean candidatura primarului PDL al comunei Matei, Vasile Encian, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu în formă calificată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu interzicerea drepturilor de a alege şi de a fi ales. 

Oltean: „Va câştiga alegerile“

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de purtătorul de cuvânt al USL Bistriţa-Năsăud, Dorin Dobra, Uniunea cere public respectarea deciziei definitive de interzicere a drepturilor de a alege şi de a fi ales în cazul actualului edil al comunei Matei, Vasile Encian (PDL), condamnat definitiv printr-o decizie a Curţii de Apel Cluj, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a PDL, Ioan Oltean, a declarat, marţi, că primarul comunei Matei, a cărui candidatură a fost contestată în instanţă de către USL, deoarece este condamnat pentru abuz în serviciu, rămâne în cursa pentru un nou mandat şi va câştiga alegerile.

adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Bistriţa-Năsăud despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla în timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012.










Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite