Drama saşilor bistriţeni: străini la ei acasă

Pentru mulţi saşi, dintre cei care au plecat în urmă cu mai bine de trei decenii din Bistriţa, reîntoarcerea în oraşul lor natal le strâneşte nostalgii.  Limba română prea schimbată, populaţia prea diferită şi aspectul modern al unui orăşel  nu demult medieval, îi face pe mulţi să nu se mai simtă acasă decât în Germania sau Austria.

În acest sfârşit de săptămână, în Bistriţa, limba germană şi-a intrat din nou în drepturi. Cel mai nordic burg medieval al Transilvaniei a fost, preţ de câteva zile, locul de popas a peste 2.000 de saşi stabiliţi în Austria şi Germania şi veniţi în vizită pe meleagurile unde au copilărit. Reîntoarcerea într-un oraş construit de saşi a fost, pentru cei mai mulţi, o amintire nostalgică a pierderii identităţii.

Nu mai înţeleg limba română

Anemarie Wagner  are 54 de ani şi s-a stabilit din 1975 în Nurnberg. Îşi aminteşte cu regret de oraşul în care s-a născut. Avea 19 ani când a fost nevoită să plece şi să se stabilească în Germania. „M-am căsătorit acolo cu un român din Pietriş, pe care l-am cunoscut în Germania. În Ardeal am venit în 1982, în 1987 şi în 2006. Acum lucrez la asociaţia HOG Bistritz, unde organizez periodic excursii pentru saşi în Transilvania. Îmi amintesc de plimbările prin parc şi de toate locurile familiare. Acum văd că tinerii nu mai au timp de plimbări, oamenii s-au schimbat, iar limba română e foarte diferită şi cu multe cuvinte noi", povesteşte nemţoaica. Aceasta spune că revine cu drag în Transilvania, însă nu s-ar muta aici decât dacă întreaga comunitate de saşi ar reveni în Ardeal. „E greu să te obişnuieşti aici, după ce acolo ai fost învăţat cu un anumit timp de confort", spune Anemarie. Aceasta adaugă că tinerii crescuţi în străinătate, în familiile saşilor transilvăneneni nici nu ştiu  prea bine limba română, iar pentru mulţi, meleagurile unde au copilărit părinţii lor nu înseamnă prea mult. „Tinerii vin în vizită, dar nu ştiu prea multe şi nici nu s-ar muta aici", spune, cu regret, Anemarie.

„Bunicul îmi povestea de viile pe care nu le-am mai văzut"

Walter Klemm are 71 de ani şi s-a născut în Bistriţa. Când avea un an, familia l-a dus în Sibiu, unde a terminat un liceu şi apoi a plecat la Cluj-Napoca, pentru a urma o facultate.  Walter a cunoscut Ardealul, aşa cum arăta el acum câteva decenii în urmă, şi spune că revenirea aici, după aproape 30 de ani, a lăsat urme de tristeţe în inima lui. „În drum de la Sibiu la Bistriţa, am văzut numai lanuri cu porumb. Aşa monocultură nu ştiu să fi existat niciodată. Mă şi gândeam câte vaci ar putea creşte românii, să ajungă să exporte carne de vită", spune economistul. Acesta simte că toată Transilvania s-a schimbat în ultimii ani şi că locurile familiare îi sunt tot mai străine. „Bunicul meu a fost preot în Viişoara (un cartier al Bistriţei) şi îmi povestea de viile pe care nu le-am mai văzut când am venit eu aici", mai spune Walter.

Biserica, singurul liant cu trecutul

Pentru saşii plecaţi în străinătate, Biserica Evanghelică a rămas singurul reper al Bistriţei de odinioară. „Biserica îmi aminteşte de duminicile în care ne adunam cu toţii, purtam costume populare şi ne simţeam uniţi. Sunt bucuroasă că se fac eforturi pentru refacerea ei şi sper să o văd într-o zi la fel cum era", spune Anemarie Wagner.