VIDEO Două persoane ce cultivau cannabis în grădină şi ghivece, reţinute pentru trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane din Bistriţa suspectate de trafic de droguri au fost reţinute, după ce poliţiştii au constatat, în urma unor percheziţii, că acestea cultivau cannabis în grădină sau în ghivece.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Poliţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au făcut, marţi, percheziţii la locuinţele a două persoane suspectate că au cultivat droguri de risc, scrie Mediafax.

Cele două persoane, una de 31 de ani şi alta de 29 de ani, ambele din Bistriţa, sunt suspectate că au cultivat cannabis în grădină, respectiv în ghivece în locuinţă.

În urma percheziţiilor, au fost găsite şi ridicate pentru cercetări 16 plante de cannabis, cu înălţimi cuprinse între 0,50-1,20 metri, având aproximativ 650 de grame substanţă vegetală de culoare verde, 60 de grame de cannabis, 15 grame de seminţe de cannabis, instrumente şi ustensile folosite în activitatea infracţională pentru mărunţirea, cântărirea şi ambalarea drogurilor, se arată în comunicat.

Ca urmare, şase persoane au fost duse la sediul Poliţiei Bistriţa-Năsăud pentru audieri.

Ulterior, procurorii DIICOT au dispus reţinerea pentru 24 de ore a doi suspecţi, pentru trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de risc pentru consum propriu şi punere la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului.

De asemenea, potrivit sursei citate, până în prezent au fost identificaţi patru consumatori de droguri, cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, care îşi procurau droguri de risc de la cei doi.

Cei doi suspecţi vor fi prezentaţi Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite