Dorin Toma: coordonatorul bandiţilor dintr-un joc pe internet este bistriţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul de 26 de ani a devenit în doar patru luni locotenent în cadrul unei bande de mafioţi în jocul de strategie Mobsters

Totul a început în luna august, când la sugestia unui prieten foarte bun, Dorin s-a înscris ca membru într-o gaşcă de bandiţi în jocul Mobsters. „Prima dată credeam că va fi o prostie. După ce am jucat însă mi-am dat seama cât poate fi de interesant să te lupţi pentru teritoriu şi cât de important este jocul de echipă", spune Dorin Toma. Faptul că face parte dintr-o gaşcă de mafioţi în jocul online este pentru Dorin Toma modalitatea perfectă prin care îşi poate face prieteni noi. „Îmi place foarte mult să comunic cu membrii bandei. Eu de felul meu sunt mai vorbăreţ şi prin intermediul personajului din joc mi-am câştigat prieteni noi", spune Dorin Toma. Datorită abilităţilor sale, a devenit de curând locotenent, ceea ce înseamnă că este cel care are grijă ca gaşca lui de bandiţi să nu piardă în lupte.

Kamason, locotenentul dur şi prietenul de nădejde

Despre personajul pe care îl interpretează în joc, Dorin spune că îl reprezintă. „Kamason este dur, însă doar cu cei care îl calcă pe bătătură. În principiu, Kamason nu face altceva decât să se apere de răufăcători şi îşi ajută membrii găştii atunci când au nevoie de el", povesteşte Dorin. Prin intermediul personajului său Dorin a cunoscut o mulţime de oameni din toată lumea. „Limba oficială între noi este engleza, dar am întâlnit şi români, englezi, americani, spanioli. Cel mai interesant prieten pe care mi l-am făcut este un tânăr din Botswana, vorbitor de zwahili. Pentru el, am învăţat câteva cuvinte şi în acest dialect", povesteşte Dorin. Cea mai importantă prietenie este pentru Dorin cea cu o tânără româncă ce locuieşte în Spania şi care este şi ea răufăcătoare în echipa lui. „Mi-am făcut o prietenă foarte bună cu care vorbesc în fiecare zi, chiar şi la telefon. Ne înţelegem foarte bine şi mi-e dragă pentru că este printre puţinele fete care înţeleg un asemenea joc", povesteşte Dorin.

Bandit pe internet, om bun în viaţa de zi cu zi

Lui Dorin îi place atât de mult să intre în contact cu personajul său, încât nu trece o zi în care să nu fie online, alături de bandiţii lui. „În fiecare zi joc cam două ore. Uneori, primul lucru pe care îl fac când ajung acasă este să mă gândesc la noi strategii pentru joc", spune Dorin. În realitate Dorin a absolvit Facultatea de Ştiinţa Mediului şi acum ar vrea să se angajeze în domeniu. În timpul facultăţii a mai lucrat ca şi taximetrist, sau a fost vânzător la un magazin de haine. Oricum, a fost mereu în contact cu oamenii ceea ce îl face să fie extrem de sociabil. Are umorul dezvoltat şi crede despre el că ar putea oricând să dea sfaturi în materie de iubire. „Eu cred că aş putea fi consiler în dragoste, îmi place să cred că am destulă experienţă cât să îi ajut pe ceilalţi dacă au probleme în sensul ăsta", a mai spus Dorin Toma.

Ce-i place: Îi plac inelele de argint şi să conducă maşini. De asemenea este pasionat de biliard şi îi place să iasă în oraş cu prietenii lui.

Ce nu-i place: Îl deranjează faptul că profesorii îl obligau în clasa a doua să scrie cu dreapta, deşi în clasa întâi a început să scrie cu stânga.

Întrebări şi răspunsuri

De unde vine numele de Kamason?

D.T.: A fost o întâmplare destul de ciudată. Acum vreo cinci ani trebuia să vorbesc cu cineva cu un nume sub acoperire. Nu ştiam ce nume să pun şi am observat că scria pe nişte boxe Kamasonica şi de acolo am rămas cu kamason în minte. 

Ce te-ar putea convinge să renunţi la joc?

D.T. Nu ştiu. Poate un job care m-ar solicita multe ore pe zi şi care să nu îmi mai permită să pot să am timp de navigat pe internet.

Profil:

Data naşterii: 20 septembrie 1985

Stare civilă: necăsătorit

Studii: a studiat Ştiinţele Naturii la Colegiul Naţional „Petru Rareş" din Beclean, a absolvit Facultatea de Ştiinţa Mediului din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite