Doi bistriţeni ajută caii sălbatici din Deltă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caii sălbatici din Deltă sunt urmaşii cailor mongolilor
Caii sălbatici din Deltă sunt urmaşii cailor mongolilor

Doi bistriţeni, un veterinar şi un potcovar, povestesc cât de mult i-a şocat cruzimea cu care localnicii s-au purtat cu caii din Delta Dunării. Cei doi se reîntorc peste 2-3 săptămâni ca să adune informaţii pentru un institut de cercetări din Olanda care se ocupă cu studiul migraţiei şi dispariţiei animalelor.

Veterinarul Dan Ignătescu şi potcovarul Mircea Crăciun din Bistriţa-Năsăud vor pleca peste două-trei săptămâni în Delta Dunării pentru a vedea cum se simt mânjii trataţi de ei luna trecută, dar şi pentru a ajuta cu informaţii un institut de cercetări din Olanda. Cei doi vor să facă o radiografie a locurilor unde se crede că mai trăiesc aceşti cai, în zona localităţilor Cardon, Letea şi Chilia Veche, şi să trimită aceste date în Olanda.

Dan Ignătescu ştie că în 1980 trăiau foarte mulţi cai, iar acum dacă a văzut într-o zonă câteva zeci de exemplare. Numărul lor a scăzut din cauza braconajului localnicilor.

Caii din Delta Dunării

„M-a şocat mentalitatea oamenilor care trăiesc acolo. Sunt foarte săraci şi foarte uşor de manipulat de autorităţi. Puţini mai au şi suflet. Braconajul este singura lor sursă de venit. Ei vând un cal sălbatic cu un milion, iar carnea din acel cal se dă cu 100 de euro kg în Italia", mărturiseşte Ignătescu.    

Caii chinuiţi, măreţia mongolilor

Caii din Deltă sunt urmaşii cailor din rasa Tarpan, rasă din stepa asiatică. „Exemplarele din Deltă sunt strămoşii cailor folosiţi de mongoli şi tătări. Institutul olandez, care are o foarte mare bază ADN din lume, vrea să reconstituie această rasă. Noi le-am trimis mai multe probe de ADN-uri în luna mai", explică medicul veterinar Dan Ignătescu.

Acesta vorbeşte zilnic la telefon cu câţiva localnici care au în îngrijire cei 16 mânji salvaţi în luna mai de la pieire. „O parte a celor care au fost în Deltă, medici veterinari, voluntari şi iubitori ai animalelor, au ajutat 16 mânji din apropierea satului Corduna, rămaşi fără iepe, mânji care aveau sub 3 luni. I-am învăţat să sugă lapte cu biberonul. Le trimitem periodic lapte praf pentru cai şi ce mai au nevoie", mai povesteşte veterinarul.

Dan Ignătescu (în galben, dreapta) şi Mircea Crăciun (în albastru, stânga) îngrijesc un cal sălbatic din Deltă

Salvarea: declaraţi rasă?

Ce e mai tragic este că acelor locuitori din Deltă li se pare normal ce se întâmplă, iar în lipsa unei legi care să protejeze caii sălbatici din Deltă, nu se va putea face mare lucru. După ce voluntarii diverselor organizaţii de protecţie a animalelor vor pleca din zonă, braconajul va fi reluat. „Problema e mult mai amplă. Caii din deltă sunt vânaţi de vreo 8 ani, iar de pe urma lor trăiesc o perioadă autorităţile locale, anumite ONG-uri şi locuitorii. O salvare a acelor cai este să fie de declaraţi de rasă sau pe cale de dispariţie", susţine Mircea Crăciun, un potcovar în vârstă de 28 de ani, din Beclean.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite