Bistriţa: Marin Rus a plecat din fruntea Direcţiei de Protecţie a Copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Drepturilor Copilului, Marin Rus şi-a dat demisia, în urmă cu două zile, din fruntea instituţiei pe care o conducea de  patru ani.

Informaţia a fost dată publicităţii abia astăzi de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Liviu Rusu. Acesta a declarat că nu ştie exact care au fost motivele, dar bănuieşte că anunţul său de zilele trecute privind primenirea conducerii de la DGASPC, să fi fost decisivă. „Conducerea direcţiei va fi asigurată interimar, pentru o lună de directorul adjunct, Marghit Moldovan” , a precizat Rusu.

În privinţa viitorului director general, preşedintele CJ spune că va fi obligatoriu din sistemul protecţiei copilului, pentru că nu mai doreşte experimente în acest instituţie şi neapărat trebuie să fie” un om tânăr, care doreşte să se afirme”, declară Liviu Rusu.

În calitate de director, Marin Rus a trebuit să facă faţă scandalui provocat de uciderea lui Lucian Rostaş, băieţelul de 4 ani aflat în plasament. Lui Rus, care a scăpat ca prin urechile acului de plângerea penală pentru neglijenţă în serviciu, i s-a cerut insistent demiterea de către Secretariatul de Stat pentru Protecţia Drepturilor Copilului. La vremea respectivă însă preşedintele Liviu Rus nu a dat curs cererii.

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite