Dănilă Dumitru Zăgrean a cioplit Casa Poporului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anii '80 Zăgrean era un fotbalist de perspectivă la Steaua Bucureşti, însă destinul i-a rezervat altceva.

Dănilă Dumitru Zăgrean este cioplitor în marmură de 20 de ani. A fost interesat de sculptură de pe vremea copilăriei, când cioplea în lemn, în joacă. Dar pe lângă talentul artistic, copilul era bun şi la sport, în special la fotbal. Aşa că, după ce a crescut tatăl său l-a trimis în capitală, să facă carieră în sport. La nici 17 ani, Dănilă era junior la Steaua Bucureşti, echipă coordonată atunci de Florin Marin. După doar 11 luni de fotbal de performanţă, perioadă în care a fost coleg cu Dan Petrescu, a renunţat la fotbal. S-a întors la vechea pasiune şi s-a hotărât să facă şcoala de cioplitorie. A fost omul potrivit, la locul potrivit. 1987 a fost singurul an când s-a făcut şcolarizare în cioplitorie pentru 800 de elevi pentru Casa Republicii. Dănilă este singurul bistriţean care face parte din echipa care a cioplit marmură pentru actualul „Palat al Parlamentului". „Am fost şcolit, am dat examen şi am muncit ca cioplitor în piatră pentru Casa Poporului cu contract, până la Revoluţie", spune maestrul. Aici şi-a exersat talentul, ajungând să fie unul dintre cei mai bine cotaţi tineri cioplitori în piatră de la palat. Făcea profile, sculpturi, blocuri masive, stâlpi pentru interiror şi exterior. Dalta lui Dănilă a cioplit în toate colţurile celei mai mari clădiri administrative pentru uz civil din lume.

De la marmură, la lemn

Puţin înainte de Revoluţie a venit acasă şi s-a angajat la fabrica de mobilă din Bistriţa. Aici a sculptat în lemn. A mers cât a mers, însă îi era greu pentru că în fiecare zi făcea naveta Leşu Ilvei-Bistriţa iar salariul era insuficient pentru nevoile familiei. A găsit un atelier de marmură privat şi şi-a încercat norocul. Aici l-a întâlnit pe Victor Nedelea, maestru într-ale sculpturii , întâlnire care avea să-i schimbe viaţa.  În 1999 a cumpărat afacerea şi s-a stabilit la Bistriţa, unde locuieşte şi astăzi. Zilnic, de dimineaţă până seara, cioplitorul îşi petrece timpul cu dalta în mână, în atelierul său din spatele blocului Lama. Are câţiva colegi care îl ajută să facă faţă solicitărilor. Mai are un ajutor care îi calcă pe urme. „Fiul meu Andrei ştie foarte bine să umble cu dalta, mă mai ajută când are timp liber, dar ţin foarte mult să înveţe carte. Acum asta trebuie făcut", este convins cioplitorul.

Lucrează în marmură adusă de la Ruşchiţa

Dănilă Zăgrean este singurul bistriţean care are diplomă de cioplitori iar semnătura sa este sculptată pe două monumente din judeţ. Este vorba de Monumentul Foştilor Deţinuţi Politici din faţa Lamei şi Monumentul Eroilor din Leşu. Lucrează cu marmură din Ruşchiţa şi ştie să facă tot ce ţine de marmură, piatră sau granit.

Profil

Născut: 21.10.1970, la Leşu

Educaţie: Şcoala Profesională de Cioplitori în Piatră, Bucureşti

Stare civilă: Căsătorit, 2 copii

Întrebare şi răspuns

Aţi  avut şansă să faceşi carieră în fotbal, de ce aşi ales cioplitul?

D.D: Pentru că dintotdeauna asta am vrut să fac. Asta mi-a plăcut mereu. Am fost la fotbal, mi-a plăcut şi sportul, dar nu am mers mai departe, l-am pus la secţiunea hobby-ului. Cioplitoria este menirea mea şi asta îmi place să fac, nimic altceva. Nici director să mă pună undeva nu m-aş duce.

Ce-i place

Lui Dănilă îi place mult să stea cu copiii săi şi joace fotbal cu prietenii. Se simte bine când iese în natură şi să asculte o muzică bună

Nu-i place

Nu suportă oamenii haini şi leneşi. Nu acceptă comoditatea. Nu-i place politica şi halul în care a ajuns ţara.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite