Curcanul de revelion a devenit moftul culinar al bistriţenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Gal vinde în Piaţa Decebal curcani şi de 22 de kilograme
Lucian Gal vinde în Piaţa Decebal curcani şi de 22 de kilograme

Curcanii vii s-au vândut bine în piaţa zilele acestea şi mai puţin în magazine. Până să ajungă pe masa de revelion, pretenţioasele păsări cresc o jumătate de an în gospodăriile din judeţ

Superstiţioşii bistriţeni s-au asigurat ca de pe masa de revelion să nu le lipsească carnea de curcan, singura pasăre care poate fi consumată cu această ocazie. Puţini ştiu însă că aceste păsări sunt foarte pretenţioase, iar cei mai mulţi curcani din comerţ sunt importaţi din Ungaria şi crescuţi în condiţii foarte stricte în fermele din ţară.

O tradiţie preluată de la francezi

Ioan Cofas, inginer în cadrul Uniunii Crescătorilor de Păsări din România spune că obiceiul cosumului de carne de curcan l-am importat de la francezi. „Francezii au un adevărat cult al consumului de curcan. Noi am preluat acest obicei şi mâncăm carnea de curcan de Crăciun şi mai ales de Revelion", explică inginerul. Şi bistriţenii mai superstiţioşi cred că noul an începe mai bine cu o friptură de curcan. „Singura carne de pasăre pe care o putem mânca în noaptea dintre ani este cea de curcan, pentru că se ştie că această pasăre scurmă în pământ înainte, în timp de găina face asta înapoi. Tradiţia populară zice că e bine să mâncăm carne de curcan ca să mergem înainte tot anul", este convinsă Mihaela Kerekes, o femeie de 45 de ani. De altfel, şi vânzătorii din magazinele de carne spun că preparatele din curcan se servesc de dragul tradiţiei. „Oamenii cumpără de gust sau pentru tradiţie. Tot porcul se vinde cel mai bine", crede Marcel Fodor, lucrător comercial.

Curcanii, nişte păsări pretenţioase

Lucian Gal este un bistriţean din Blăjenii de Sus care a venit, de două zile, în Piaţa Decebal să vândă curcani vii. „Am vândut bine. Un kilogram costă 12 lei, dar e negociabil", spune vânzătorul. Păsările sale sunt importate de mici din Ungaria şi crescute la o fermă din Blăjeni. „Au nevoie de o temperatură constantă de  vreo 20 de grade, de mese regulate, de trei ori pe zi, de spaţiu, de apă şi de mâncare sănătoasă. Aceste păsări pot ajunge la peste 20 de kilograme în mai puţin de jumătate de an", spune Lucian Gal. Pentru revelion, Lucian a scos la vânzare vreo 30 de păsări şi spune că a avut cumpărători. „În magazine carnea se găseşte greu şi e şi mai scumpă. Se vinde cu 15-20 de lei", adaugă Lucian.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite