Circulaţia este blocată în Pasul Tihuţa din cauza viscolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de maşini sunt blocate în trafic în Pasul Tihuţa din cauza viscolului foarte puternic care îngrunează circulaţia. Drumarii au ieşit în stradă cu toate utilajele dar nu reuşec să facă faţă.

De marţi dimineaţa viscolul s-a înteţit în pasul Tihuţa viteza vântului depăşind 80 de kilometri pe oră ceea ce face munca drumarilor zadarnică. Degeaba sunt 11 utilaje pe drum că imediat ce trec maşinile zăpada este adusă de vânt înapoi pe carosabil. „Lucrăm cu efectiv maxim, dar vântul este atât de puternic încât nu facem faţă. Imediat ce trec utilajele zăpada este la loc. De nins nu mai ninge, dar vântul este foarte puternic", explică Vasile Curtean şef district  Drumuri Naţionale Tiha Bârgăului.

Din caza zăpezii de pe drum s-au creat blocaje în trafic şi circulaţia se desfăşoară cu dificultate, dar drumarii spun că şi şoferii au o parte din vină. „Dacă văd că se circulă cu dificultate şi viscolul este atât de puternic şoferii ar trebui să fie mai atenţi, dar majoritatea blocajelor sunt provocate tocmai de ei şi de indisciplina în trafic", susţine Curteam .

Meteorologii anunţă în continuare cod galben de viscol în zonă şi până la sfârşitul săptămânii nu sunt semne că vremea se va îmbunătăţii.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite