Cinci tineri au încercat să evadeze din Penitenciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani, au încercat duminică să evadeze din Penitenciarul Bistriţa. Ei se aflau în tranzit în oraş, fiind aduşi de la închisoarea din Gherla. Doi tineri sunt în arest preventiv, alţi doi au fost condamnaţi pentru furt, iar unul, condamnat pentru tâlhărie. Tentativa lor de evadare s-a soldat cu un eşec, iar ei se află, momentan, în Penitenciarul Bistriţa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului, Laura Opriş, tinerii au încercat să fugă duminică după-amiaza. Ei au spus că se simt obosiţi şi, sub acest pretext, nu au luat parte la programul de plimbare dintre orele 15.00 şi 17.00. În acea perioadă, cei cinci au încercat să rupă, cu o bară de metal ruptă dintr-un suport de pantofi, grilajul unui geam de la baie. „Unul dintre cei cinci i-a spus unuia dintre gardieni ce fac colegii lui de celulă", spune Laura Opriş. Celor cinci tineri li s-a întocmit dosar penal pentru tentativă de evadare, iar fiecare dintre ei riscă până la 2 ani de închisoare în plus. Tinerii au fost aduşi în data de 30 aprilie, de la penitenciarul din Gherla, pentru a fi judecaţi la Bistriţa. Aceştia se vor întoarce joi, 6 mai, la Gherla.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite