Bistriţa: Portret/ Alina Ceuca are folclorul de mică în sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are 16 ani şi cântă muzică populară de când se ştie. A moştenit harul cântecului popular de la mama ei, Genuca Ceuca, meşter popular în comuna Salva.

Cântă de mică şi  a ales muzica populară. S-a născut în comuna Salva şi a crescut cu folclorul în casă. O asculta pe mama ei în timp ce cânta, trebăluind prin gospodărie. De mică, Alina le imita pe marile soliste de folclor, iar pe post de microfon folosea un creion sau un ştiulete de porumb.
„Am început să cânt la vârsta de zece ani şi atunci cântam melodii populare din Maramureş. Am înregistrat prima piesă la vârsta de zece ani, piesa se numea <>. Apoi, la Casa de Cultură din Bistriţa am cunoscut-o pe regretata doamnă Valeria Peter- Predescu, care m-a invitat să mă alătur grupului folcloric Mioriţa, aflat sub conducerea dumneaiei. Îmi amintesc că la primul concurs la care am participat, am luat doar menţiune, dar m-am bucurat tare mult. Au urmat multe concursuri importante la care am obţinut premii, chiar şi premiul I, dar concursul - Mândre-s cântecele noastre, difuzat la postul TV Romantica, este unul extrem de important pentru mine.”

„Îmi plac dealurile şi casa părintească”

Pentru Alina, acasă e la Salva, chiar dacă acum urmează cursurile Liceului de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa. Alina povesteşte cu mult dor despre oamenii din Salva, despre tradiţiile din aceea zonă. În ciuda vârstei tinere, are o înţelepciune şi o maturitate de invidiat. Toate acestea, şi mai ales bunul simţ le-a moştenit de la mama ei.
„Eu m-am născut şi am crescut la Salva, dar îmi place foarte mult să merg şi la Runcu- Salvei, locul naşterii mamei mele. Îmi plac dealurile şi casa părintească unde a copilărit mama”, ne povesteşte Alina.
Mama Alinei, Genuca Ceuca, este un iscusit meşter popular, iar la Salva este un adevărat centru al culturii tradiţionale. Alina a învăţat şi ea să coase mărgele pe pânză.
„Am învăţat să cos şi eu. Ştiu să fac bentiţe de pus la gât, dar cămăşi populare nu am cusut încă. Ceea ce lucrez eu este pentru mine sau pentru colege”.
Alina are în jur de 70 de năframe „de păr”, foarte scumpe, zadii bătrâneşti alese cu mătase, cămeşi cu pânză de cânepă şi de bumbac. Preţuieşte enorm lucrurile vechi şi îî place să îmbrace costume populare autentice.

Vrea să ajungă vedetă!

La 16 ani, Alina vine în faţa publicului cu primul său album „Măgeran şi busuioc”, însumând cântece de drag şi dor frumoase, precum inima oamenilor din Salva. Albumul conţine şi duete cu mama ei, şi este un semn de recunoştinţă adus oamenilor din zonă. Acest album vine după  ani de muncă şi turnee prin ţară şi străinătate. A obţinut locul I, trei ani la rând, la concursul „Zestrea Satului” din Bistriţa, premiul I la festivalul „Maria Surpat”, iar la 11 ani a fost invitată la Festivalul Internaţional de Folclor din Sicilia. Pe lângă grupul „Mioriţa”, care acum poartă numele solistei populare Valeria Peter- Predescu, Alina colaborează cu ansamblul „Balada”, dar este şi în corul Liceului de Muzică „Tudor Jarda”.
Alina rămâne o tânără, care pe lângă vocea deosebită, are şi o timiditate şi un bun simţ, pe care rar le mai întâlneşti în ziua de azi.

Ce îi place

Îi plac florile, îi place să deseneze şi este pasionată de vestimentaţie, în general. Adoră să călătorească. Are ca hobby, limbile străine şi geografia.

Ce nu îi place

Nu este o fată mofturoasă, dar nu îi plac oamenii cu fiţe, oamenii făţarnici. Nu îi place să se laude, şi nu se prea împacă cu fizica şi chimia.

Întrebări şi răspunsuri

Ai o împletitură interesantă a părului. Cât timp îi ia mamei tale, să îţi aranjeze părul în acest fel?

A.C.: Părul meu e împletit în 57 de şuviţe, doar la o coadă,  iar pentru a-l împleti e nevoie de aproape şase ore de lucru. Am răbdare suficientă, pentru că îmi place ca mama să îmi împletească părul.

Ce înseamnă pentru tine cântecul popular?

A.C.: Cântecul popular reprezintă drumul pe care mi l-am ales în viaţă. Nu pot fără cântec! După absolvirea liceului, intenţionez să urmez Conservatorul, dar şi o altă facultate! Eu sper ca cei care mă ascultă, să îmi îndrăgească cântecele!

Profil

Născută: în 1 iulie 1993, în comuna Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud

Educaţia: Elevă în clasa a XI-a, Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa

Experienţa: Interpret de muzică populară

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite