Bistriţa: „Căsătorită“ cu moartea după un infarct

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa: „Căsătorită“ cu moartea după un infarct
Bistriţa: „Căsătorită“ cu moartea după un infarct

Studenta care a murit în braţele unei colege a fost înmormântată în rochie de mireasă. Rudele şi cunoscuţii s-au adunat azi la Năsăud, la sicriul Nicoletei Pop, studenta bistriţeană care a murit într-un cămin din Cluj-Napoca. Fata scria versuri pentru artiştii populari din Bistriţa-Năsăud şi începuse chiar o biografie a Valeriei Peter Predescu

Citiţi şi:

A murit înainte să-şi vadă visele împlinite. Crina Nicoleta Pop, studenta care a murit cu câteva zile înainte să împlinească 26 de ani, era cunoscută de toată lumea ca o fată inteligentă, muncitoare, cu multe proiecte şi vise în derulare. Aceasta scria versuri pentru artiştii populari din Bistriţa-Năsăud şi chiar începuse o biografie a Valeriei Peter Predescu. „A fost o fată nemipomenit de energică. A terminat o facultate, s-a înscris la alta. A avut prieteni pretutindeni în lumea culturală. Era dintr-o familie modestă şi, pe lângă studii, lucra ca să-şi câştige un ban. Nu s-a plâns niciodată de nimic. Era o fire artistică nemaipomenită, în clasele I-IV mă ajuta la organizarea programelor artistice, culegea folclor. Era o bună organizatoare, o bună sfătuitoare. Avea o dorinţă de muncă peste puterile ei, cred că asta a şi răpus-o”, spune Lucreţia Mititean, fost învăţătoare a Nicoletei. „Am cunoscut-o de mică. Era plină de viaţă, prietenoasă şi foarte inteligentă, de o generozitate ieşită din comun. N-am văzut-o niciodată bolnavă, nici măcar tristă”, spune şi Aneta Pop, o rudă a fetei. 

„Pe Dumnezeu nu-l pot condamna“

Mama fetei, Nastasia Pop, a stat tot timpul la capul moartei şi a vorbit oamenilor despre ea şi despre visele ei, printre lacrimi. „Îşi dorea să facă etnologie şi folclor, făcea versuri de muzică populară. Atâtea îşi dorea să facă! Era aproape un geniu. Ce să mai zicem, ce să mai facem, că nu ne-o mai aduce nimeni înapoi. Am ajuns să-mi îngrop fata în loc să mă îngroape ea pe mine. Dar pe Dumnezeu nu-l pot condamna“, spune Nastasia, în timp ce Marian şi Călin, fii care i-au mai rămas, încearcă să o mângâie. Tată Nicoletei, Toma Pop, este şi el deznădăjduit. „Nu pot să acuz pe nimeni, dar dacă se intervenea prompt, poate nu se întâmpla aşa. Dacă se simţea atât de rău, trebuia pusă în cărucior şi făcute investigaţii. Acum nu mai avem ce investiga. Mai bine o lăsăm să se odihnească“, spune el.

Se pare că Nicoleta nu îşi sunase deloc părinţii, nici măcar când a fost în spital şi nu s-a plâns deloc de sănătatea ei. Peste familie şi cunoscuţi, vestea a căzut ca un trăsnet. Cu toate că nimic nu le mai poate aduce înapoi fata, părinţii Nicoletei simt că nu e drept ce i s-a întâmplat şi sunt nemulţumiţi că nu au fost lăsaţi măcari să asiste la autopsie. „Deşi se spune că la autopsie trebuie să asiste şi o rudă de gradul I, s-afăcut autopsia numai cu medicii legişti şi călăii aia“, spune tatăl. 

Crina Nicoleta Pop era licenţiată în Litere şi studentă în anul I la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. După ce a petrecut mai bine de şase ore în spital, în noaptea de joi spre vineri, s-a întors în căminul 5, unde era cazată. La ora 9.00, dimineaţa, s-a prăbuşit peste o colegă şi a murit. Investigaţiile ulterioare arată că a decedat în urma unui infarct.

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite