UPDATE Carambol pe drumul bistriţean de la Rusu de Jos
0Trei maşini au fost implicate într-un accident rutier în urmă cu jumătate de oră în localitatea Rusu de Jos, Bistriţa-Năsăud. Din accident a rezultat rănirea unui copil.
UPDATE 11.30
Şoferul vinovat de producerea accidentului este un bărbat de 36 de ani din Malin care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. "În urma accidentului în care au fost implicate trei maşini au rezultat daune materiale la toate autovehiculele şi rănirea uşoară a unui minor care a fost transportat la Spitalul din Beclean pentru mai multe investigaţii medicale", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ BN.
Şoferul unui maşini a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens unde s-a lovit de o altă maşină. Un al treilea autoturism ce circula cu viteză nu a mai apucat să oprească la timp şi a intrat în primele două maşini implicate iniţial în accident. Singura victimă din acest carambol este un copil. „Spre locul accidentului a plecat o ambulanţă pentru a acorda primul ajutor copilului şi o maşină de descarcerare pentru a decongestiona traficul în zonă", afirmă dispecerul de serviciu al ISU.
Vom reveni cu detalii.