Stiri din Bistrita

Se împarte între lecţiile de chitară şi pictură, dar şi între trupa Prefix 990, unde este chitarist, şi familia sa. Spune că toţi oamenii au aceleaşi trăiri, însă felul în care le traduc face diferenţa

Figura lui Bogdan nu s-a modificat prea mult din liceu: păstrează aceleaşi plete, doar că are alte preferinţe muzicale, mai multă barbă şi mai puţin timp liber. Este unul dintre „maeştrii”chitarişti ai trupei Prefix 990, măiestrie pe care nu o păstrează numai pentru el: predă chitara unor elevi mult mai tineri decât el, însă la fel de pasionaţi. A studiat artele plastice de mic, şi nici în acest domeniu nu este mai puţin altruist: predă pictura la Şcoala Populară de Arte din Bistriţa. Pe lângă acestea, îşi petrece o mare parte din timp cu soţia sa şi fetiţa care a venit pe lume destul de recent.

„Ne simţeam superiori faţă de toţi liceenii”

Bogdan a crescut la Ilva Mare. Preocupările sale artistice din copilărie se concentrau, cu preponderenţă, asupra cailor. „Desenam încontinuu. Desenam cai. Ei, cai... aşa nişte cocârle. Dar erau interesanţi. N-am desenat niciodată case sau omuleţi”, mărturiseşte, amuzat, Bogdan. Totuşi, exerciţiile copilăreşti de desenat cai s-au dovedit în final destul de serioase. A urmat Liceul de Arte Plastice la Iaşi într-o perioadă imediat premergătoare căderii comunismului. Ca toţi ceilalţi colegi, era şi el un rebel şi un „ceva mai mult” decât restul liceenilor.
„Aveam o şcoală strict specializată. Ne simţeam superiori faţă de toţi liceenii din oraş. Ne simţeam deosebiţi pentru că făceam lucruri pe care alţii nu puteau să le facă. Eram şi încurajaţi să simţim lucrul ăsta, care, până la urmă, e destul de superficial, dar eficient”, spune Bogdan. Oricum, într-un final a ajuns la o concluzie pe care mulţi o ignoră. „Salvador Dali nu are trăiri cu nimic mai spectaculoase decât un copil de pe stradă. Toţi oamenii au aceleaşi trăiri, dar felul în care le traduc face diferenţa”, remarcă el.

De la Sepultura la Pink Floyd

A ajuns la un echilibru şi în ceea ce priveşte preferinţele muzicale, când a trecut de la Sepultura şi Slayer la Pink Floyd. „Ca orice tânăr, ascultam metal, tot felul de brutalităţi. Astea erau apucăturile. Pe urmă m-am calmat”, îşi povesteşte chitaristul. Ce-i drept, că mai are câteva casete vechi, de pe care mai şterge din când în când praful şi mai rememorează câte ceva.
Bogdan nu este adeptul clişeelor care elogiază munca grea şi susţinută sau miracolul talentului, dar ne asigură că spectacolul de pe scenă, cu chitară, mâini în aer şi „we will rock you” se deosebeşte destul de mult faţă  de momentele în care exersezi pe un scaun, cu instrumentul în braţe.  

De ce unii oameni se simt intimidaţi de artişti?

Pentru că au impresia că cine ştie ce gânduri măreţe le umblă prin minte. Dar artiştii mimează uneori lucrul acesta, deşi unora chiar le umblă lucruri măreţe prin cap. Însă asta i se poate întâmpla şi unui om obişnuit care să nu fie descoperit niciodată. Orice om poate fi înzestrat.

Crezi că o familie îţi taie elanul creator?

O familie îţi aduce linişte, simţi cum ţi se aşează toate lucrurile. Fireşte, dacă eşti singur ai mult mai mult timp, nu eşti ocupat cu alte lucruri. Dar chiar şi aşa, dacă vrei să ai timp, îţi poţi face, deşi nu poţi să te închizi ore întregi în atelier.   

Ce-i place?

Se ocupă de cinci elevi foarte tineri pe care îi învaţă chitara. Experimentează diverse tehnici în pictură. Din când în când, îşi permite o escapadă la pescuit.

Ce nu-i place?

Nu-i place mizeria şi dispreţuieşte atmosfera de mahala, la fel ca pe oamenii care ţin plafonul jos şi nu par animaţi de niciun fel de perspectivă.

NĂSCUT
12 septembrie 1977, Năsăud
STUDII
Universitatea de Arte Plastice şi Design, Cluj-Napoca
PROFESIE
Predă pictura la Şcoala Populară de Arte, chitarist la Prefix 990
FAMILIE
Căsătorit, are o fetiţă