Blaga, la Bistriţa: „Poliţiştii care nu mă ascultă, se vor restructura singuri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a adeclarat, azi, în cadrul Adunării Generale Aniversare a Asociaţiei Municipiilor din România, că „azi-mâine" nu va mai trebui să facă restructurări ale poliţiştilor, pentru că mulţi se vor restructura singuri, pentru că nu-l ascultă şi nu-şi fac treaba.  

Prezent la Bistriţa, cu ocazia reuniunii primarilor din ţară, ministrul Vasile Blaga a ţinut să le amintească poliţiştilor despre eforturile făcute de ministerul pe care-l conduce pentru plata celui de-al 13-lea salariu şi a unor chletuieli restante din mandatul lui Constantin Nica. „Salariile în poliţie nu sunt mari, dar, comparativ cu restul bugetarilor, nu sunt cele mai mici. Trebuie să avem o altfel de abordare, să discutăm despre venituri, nu despre salarii. Îi rog  pe poliţişti să-şi facă datoria, să-şi aducă aminte că, în cursul anului trecut, nu au avut plătit nici un drept şi am reuşit, cu eforturi foarte mari, să le plătesc drepturile de chirie, pe care domnul Nica nu le plătise, al 13-lea salariu, drepturile de echipament . Încet, bazându-ne pe o creştere economică sănătoasă, o să reuşim să îndreptăm lucrurile şi să începem să asigurăm dotări ca cele pe care le-am realizat în 2006", a spus Blaga.

„Noi nu stabilim norme pentru a da oamenii afară, stabilim reguli pentru a rămâne oamenii înăuntru"

Vasile Blaga a mai spus că, anul acesta, structurile poliţiei s-au îmbogăţit cu alte 3.000 de persoane şi că, din cauza unor colegi care nu-şi fac treaba, nu va mai fi nevoit să facă restructurări de personal. „Azi-mâine nu va mai trebui să fac mari restructurări în poliţie ca număr de oameni, pentru că mulţi nu mă ascultă. Zilnic vedeţi, din păcate, colegi arestaţi, pentru că mulţi dintre ei nu îşi fac treaba. Aşa că, din păcate, cred că o să se restructureze singuri. În fapt, noi nu stabilim norme pentru a da oameni afară, am stabilit reguli pentru a rămâne oameni înăuntru", a explicat ministrul Administraţiei şi Internelor.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite