Bistriţenii vor parcare, nu tractare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locatarii din zona Han vor să locuri de parcare
Locatarii din zona Han vor să locuri de parcare

Patronii unor magazine din zona Han cer parcare în faţa magazinelor pe care le deţin. Oamenii sunt supăraţi că parcarea interzisă nu le permite să se aprovizioneze şi dacă fac asta, le sunt tractate maşinile

Aproape 100 de locatari din zona Han au semnat deja o petiţie, îndreptată municipalităţii bistriţene, prin care cer ca regulile de circulaţie să fie schimbate în preajma magazinelor lor.

Motivul? Oamenii vor ca în loc de parcare interzisă să fie staţionare interzisă, ca să poată astfel să îşi aducă marfă din stradă şi să nu le fie imediat ridicate maşinile. „Noi avem magazin de piese auto şi în momentul în care ne-am făcut autorizaţie am scris că vrem aprovizionare din stradă. Vă daţi seama, nu putem să ne aducem marfă de frică să nu ne fie ridicată maşina", spune Simion Dârjan. „Cred că se pot face parcări în faţă, ca să nu mai avem probleme", spune Emil Boroş.

Vor să fie permisă staţionarea măcar cinci minute

Locatarii sunt revoltaţi pentru simplul fapt că de o lună de zile încoace se ridică zilnic maşini care sunt parcate acolo. De cele mai multe ori, este vorba despre maşinile celor care intră în farmacie să îşi cumpere medicamente. „Eu cred că nu încurcă nimeni circulaţia fiind două benzi de mers. Cel mai mult ne supără când vedem că le este ridicată maşina celor care intră în farmacie să îşi cumpere medicamente. Am dori dacă se poate să fie folosit primul sens pentru parcări, sau cel puţin să se permită staţionarea măcar cinci minute, să îşi poată face fiecare treaba", spune Aurel Gărduş, proprietarul unui magazin de baterii. Ca să li se facă dreptate, oamenii vor depune miercuri la primărie o petiţie care a adunat deja zeci de semnături. „Ne ducem miercuri şi sperăm să se rezolve ceva, pentru că avem nevoie de parcare aici", spune Simion Dârjan.

Poliţiştii susţin că staţionarea încurcă circulaţia

Poliţia rutieră susţine faptul că în zonă trebuie să rămână semnul de parcare interzisă. Dacă ar fi permisă staţionarea, vizibilitatea şoferilor care circulă în zonă ar fi extremde redusă. „Am luat această decizie pentru că în locul acela au fost de-a lungul timpului accidente. Şoferii care vin de pe strada Avram Iancu nu pot observa pietonii din cauza maşinilor parcate pe banda de mers, unde acum este semnul de parcare interzisă ", spune comisarul  Ionel Pop, şeful Poliţiei Rutiere Bistriţa. În privinţa ridicării maşinilor comisarul Ionel Pop susţine că acţiunea va continua peste tot în oraş, acolo unde şoferii ocupă o bandă de mers şi încurcă circulaţia. Primarul oraşului susţine că nu se poate pronunţa asupra situaţiei din zona Han, până ce nu va studia problema.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite