Bistriţa : Bistriţenii nu mai aşteaptă reabilitările de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa : Bistriţenii nu mai aşteaptă reabilitările de la stat
Bistriţa : Bistriţenii nu mai aşteaptă reabilitările de la stat

Plata în rate şi garanţia execuţiilor legale nu-i conving pe bistriţeni de reuşita programului. Jumătate din blocurile cuprinse în programul de  reabilitare al primăriei au fost scoase din proiect, la cerere, pentru că îşi realizaseră deja lucrările

În a treia aetapă de desfăşurare a proiectului care vizează reabilitarea termică a blocurilor din oraş, Primăria Bistriţa a rămas fără aproape jumătate din blocurile prioritare incluse iniţial în programul. Şapte administraţii de locatari au solicitat, din varii motive, să fie scoase din programul naţional. Până când primăria a pus cap la cap toate hârtiile, oamenii şi-au terminat lucrările de izolare de câteva luni bune. Acum, pentru a nu pierde finanţarea de 4.000.000 de lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Locuinţei, primăria a trebuit să găsească alte şapte blocuri pe care să le treacă pe lista de execuţie.

Şapte blocuri au fost scoase din program

În programul naţional de reablilitare au fost incluse 24 de blocuri, dintre acestea, 16 au fost declarate proritare pentru anul acesta. Potrivit consilierului Adiran Astalîş, din cadrul Compartimentului Energetic al Primăriei Bistriţa, au existat multe discuţii la nivelul asociaţilor de proprietari, cumulate cu faptul că mulţi locatari şi-au realizat izolări pe cont propriu. Prin urmare, multe asociaţii au făcut adrese către primărie, cerând să fie scoase din program. „Probleme au fost legate şi de faptul că se făcea mereu comparaţie între preţul pe piaţă al lucrărilor de izolare şi cel prevăzut în programul  naţional, cu toate că nu vorbim de acelaşi volum de lucrări”, a explicat Adrian Astalîş. Blocurile scoase din program sunt cele de pe Aleea Ineu, Zorelelor, Tihuţa, Aleile Greuceanu şi Basmului. În locul lor, au fost trecute cele din zonele Independenţei, Locotenent Călin, Andrei Mureşanu, C. R. Vivu şi Petru Rareş.

Blocuri izolate cu şase luni înainte

Ioan Bindea, administratorul asociaţiei de proprietari de pe strada Petre Ispirescu numărul 1, spune că unele blocuri erau izolate şi de şase luni. „În blocul 6, două scări, adică aproximativ 30 de apartamente, erau terminate când au venit actele de la primărie. La data la care oamenii s-au înscris în program, vorbeam de costuri de miliarde de lei vechi la reabilitare. Oamenii au zis că mai bine îşi fac pe cont propriu, că ies mai ieftin. Apoi, nu se ştia când încep clar lucrările şi nici cât costă metrul pătrat. Oamenii şi-au izolat singuri şi erau gata de şase luni, când au fost anunţati că o să înceapă execuţiile prin program. Izolările s-au făcut cu un preţ de 55 maxim 60 de lei pe metru pătrat”, mai spune administratorul.

Costuri între 1.200 şi 2.700 de lei

Preţul estimat al izolărilor termice prin programul de stat este cuprins între 1.200 şi 2.700 de lei. Bistriţenii plătesc doar 15 la sută din costurile totale de execuţie, adică aproximativ 600 de euro. Plata se poate face şi în 10 rate, până în data de 25 a fiecărei luni. Până în prezent, s-au organizat licitaţii de atribuire a lucărilor pentru şapte blocuri. Pentru alte două blocuri, urmează să se organizeze o licitaţie la sfârşitul acestei luni.

Ce părerea aveţi despre modul în care autorităţile locale au gestionat programul de reabilitare?

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite