Bistriţa : Bistriţenii nu mai fac mofturi la închirierea parcărilor de lângă bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa : Bistriţenii nu mai fac mofturi la închirierea parcărilor de lângă bloc
Bistriţa : Bistriţenii nu mai fac mofturi la închirierea parcărilor de lângă bloc

Programul parcărilor de domiciliu a demarat în Bistriţa în luna august şi deja 380 de bistriţeni şi-au văzut numărul autoturismului trecut pe caldarâm, în perimetrul unui asemenea loc. Întâmpinat cu scepticism de proprietarii de maşini şi căzut la vot de două ori în şedinţele de Consiliu Local înainte de a fi aprobat, proiectul a prins totuşi. În cartierele în care locurile de parcare au fost scoase la licitaţie, au mai r


Primul cvartal în care au început marcajele a fost Gării-strada Trandafirilor şi strada Arţarilor.„ Din 500 de locuri ofertate , 380 s-au ocupat deja. Este cam 70 % din locuri, aşa cum am estimat iniţial“, spune viceprimarul Florin Găurean. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii vecinii s-au înţeles între ei şi n-au fost conflicte: „ Pentru un singur loc de parcare am organizat licitaţie şi în loc de 100 de lei, cât este abonamentul pentru un loc obişnuit, câştigătorul a plătit 140 de lei“, relatează Mihai Ruşti, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa. Campania de marcare a locurilor nu are însă ritmul pe care şi l-ar fi dorit oficialii:„ Am sperat să meargă mai repede, inclusiv cu inscripţionările. Însă din cauza atenţiei ca să nu greşească şi a schimbării literelor şi cifrelor, făcută de muncitorii de la Direcţia de Administrare a domeniului Public, ritmul a fost mai lent. Vine şi sezonul rece şi trebuie să amânăm restul până la primăvară“, explică viceprimarul Florin Găurean.

Primele amenzi vin în noiembrie


Nici nu s-au făcut bine inscripţionările şi vecinii au început să se reclame reciproc. “ Într-o zi , Vasile, vecinul meu a găsit maşina lui Stanciu, un alt vecin  parcată pe locul lui . Era ora 17,00 şi nu avea ce căuta acolo. A parcat-o lângă şi a chemat poliţia comunitară. Când au venit  i-a avertizat pe amândoi şi au avut noroc că nu au primit amândoi amendă”, relatează Sorin Puşcaş, un locuitor de pe strada Trandafirilor un asemenea incident. „Nu am dat deocamdată amenzi şi pentru că este o perioadă de acomodare, însă s-a hotărât să o facem din 1 noiembrie. Iniţial trebuia să începem din 1 octombrie, dar am amânat o lună”, explică Ovidiu Gabrean, şef de serviciu la Poliţia Comunitară Bistriţa. Amenda pentru parcarea după ora 15,30 pe un loc de parcare inscripţionat cu numele altui autoturism variază de la 150 la 300 de lei. În plus poliţia comunitară poate ridica maşina în cauză, dacă proprietarul nu apare în timpul completării procesului verbal. Această ultimă sancţiune nu este însă aplicabilă, pentru că municipalitatea nu deţină încă utilajul cu care să poată ridica maşini:„ Sperăm să rezolvăm în curând această problemă, deocamdată la licitaţiile pentru încredinţarea sau concesionarea  serviciului de ridicare  nu s-a prezentat nimeni“, spune Mihai Ruşti, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite