Bistriţa : De zece ani trăieşte fără apă în casă, chiar în centrul Bistriţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa : De zece ani trăieşte fără apă în casă, chiar în centrul Bistriţei
Bistriţa : De zece ani trăieşte fără apă în casă, chiar în centrul Bistriţei

Lucia Moldovan cară apă în bidoane de aproape zece ani de zile. De-o săptămână, femeia împreună cu cei partru copii şi nepoţi trăiesc într-o casă unde nu există nici curent electric

Femeia îşi duce zilele măturând străzile oraşului, iar serile pe întuneric într-o încăpere îngustă. Nici nu mai ştie exact când a făcut ultima baie într-o cadă plină cu apă, pentru că au trecut mulţi ani de atunci. De aproape zece ani, căratul zilnic al bidoanelor cu zeci de litri de apă a devenit o activitate obişnuită a familiei ei. Vecinii o mai împrumută cu apă, doar pentru un ceai la cei mici, că altfel, apa tot pe bani curge. De curând, i-au tăiat şi lumina, iar viaţa a lovit-o crunt şi i l-a luat pe bărbatul care i-a fost alături.

„Când spălăm haine aducem apă şi de cinci sau şase ori”

Pe strada Liviu Rebreanu, chiar în inima oraşului, Lucia Moldovan îşi plânge amarul zi de zi. „Dˈapoi ce să mă fac? Mă năcăjesc şi eu cu doi copii şi doi nepoţi de nici un an de zile. Acuma, de câteva săptămâni o murit şi soţul. Mare necaz am avut. Apă rece nu mai am de aproape zece ani şi ne-a tăiat şi curentul săptămâna trecută. Aici stăm cum putem şi noi”, spune femeia. Aceasta povesteşte şi cum a ajuns în situaţia aceasta. „Am avut vreo 35 de milioane în bani vechi, de plătit la apă, dar de unde să-i scot? O fost ceva scurgeri pe la vecina de o trebuit să plătim atâta. Şi la lumină am avut vreo trei milione, dar cu necazul asta, de unde să-i scot? Numai eu muncesc în casa, la măturat de străzi”, spune amărâtă femeia. De ani de zile s-a învăţat să care apă de la un izvor aproape de parc. „Ăstea-s bidoanele de apă. Le punem în cărucior şi aducem apă în fiecare zi. Când spălăm haine aducem apă şi de cinci sau şase ori. Avem copii mici şi trebuie să-i spălăm. Dacă te duci în oraş sau la medic, trebuie să fii curat, că altfel te dă afară”, mai povesteşte femeia de 44 de ani.

Peste 90 de debranşări în primele şase luni

Despre situaţia femeii care acuză pierderi de apă ale vecinei pe factura ei, reprezentantul Aquabis, Radu Căilean, are o posibilă explicaţie. „Se poate să fie doi consumatori pe acelaşi branşament, legaţi la un singur ceas. Noi facturăm consumul şi apoi calculăm cota de contribuţie a ficăruia, în funcţie şi de numărul de persoane din familii. Dacă unul plăteşte constant şi celălalt nu, facem lucrări de separare a consumatorilor”, a mai explicat şeful Biroului de Recuperare Creanţe. Acesta a mai adăugat că, în primele şase luni ale anului, s-au înregistrat peste 133 de debranşări, însă, în 84 de situaţii, s-au efectuat rebranşări după trei zile, pentru că au fost achitate facturile restante. „Au fost înregistraţi 33 de agenţi economici, 31 de asociaţii de proprietari, adică scări de bloc, şi 113 persoane fizice”, precizează Radu Căilean. Valoarea debitelor la zi, adică înclusiv plăţi restante şi facturi pentru luna în curs, este de aproximativ două milioane de lei.

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite