Bistriţa are primii ghizi turistici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de liceeni, şcoliţi timp de 7 luni de municipalitate vor ghida turiştii prin vechiul burg. Liceenii s-au oferit voluntar, iar serviciile lor nu sunt plătite de municipalitate. Ei vor fi disponibili începând de astăzi pentru a însoţi grupurile de turişti prin Biserica Evanghelică, Turnul Dogarilor şi pe trasee prin vechiul burg.

Liceenii voluntari vor suplini, pe timpul verii, după posibilităţi un serviciu inexistent până acum în Bistriţa, însă extrem de solicitat de grupurile de turişti. Timp de şapte luni 28 de elevi de liceu au făcut cursuri teoretice şi practice  pentru a deveni ghid voluntar. În final au absolvit 14 dintre ei, iar de astăzi îşi oferă serviciile celor care vor să ştie mai multe despre oraş, clădiri şi istoria lor veche de câteva secole.  Ieri cei 14 ghizi au făcut o ultimă simulare alături de instructorul lor, istoricul de artă Vasile Duda, în Biserica Evanghelică, deschisă de astăzi publicului. după multele luni în care a rămas închisă din pricina lucrărilor de reparaţii. „Iniţiativa cursului a aparţinut tinerilor. Ei au dorit acest curs. Este extraordinar că au dorit să se implice înaintea adulţilor. Este un început", spune istoricul de artă Vasile Duda, profesor la Liceul de artă, dar şi angajat al Serviciului Monumente Istorice a Primăriei Bistriţa.

Vor să promoveze oraşul

Adela Pop este unul dintre cei 14 liceeni cu diplomă de ghid voluntar. Liceeana . care este şi primar al consiliului local al tinerilor, organizaţia care a avut iniţiativa acestor cursuri,  vorbeşte cu entuziasm despre proiect: „este ceva nou să promovăm oraşul. Abia aşteptăm să ne facem utili", explică eleva care tocmai a terminat clasa a XI-a. Adela, vorbeşte fluent limba engleză şi a avut ocazia să vadă cum sunt promovate serviciile de ghid în oraşe cu tradiţie precum Strasbourg-ul, Salzbourg-ul, Bruxelles sau Becancon,localitatea franceză înfrăţită cu Bistriţa.

Primele activităţi de îndrumare au fost programate odată cu Festivalul Bistriţa Medievală, când este aşteptat un prim aflux de turişti. „Ghizii vor avea pe perioada Festivalului un stand lângă Biserica Evanghelică unde vor putea fi găsiţi permanent. Peste câteva săptămâni când vom deschide Centrul de Informare Turistică din strada Nicolae Titulescu, vor fi chemaţi atunci când vor exista solicitări", explică Mihaela Curteanu, inspector la serviciul de Învăţământ şi Turism din Primăria Bistriţa.

Prin Bistriţa, la voia întâmplării

Turiştii care tranzitează Bistriţa s-au plâns de multă vreme autorităţilor că nu există informaţii despre clădiri istorice , trasee turistice şi nici ghizi la care să apeleze Dacă municipalitatea a mai compensat în ultimii ani cu plăcuţe informative pe clădirile cu încărcătură istorică şi cu patru panouri de informare turistică, partea cu ghizii nu a fost încă rezolvată: „Liceenii sunt totuşi în vacanţă. Nu se va putea apela la ei exagerat. Însă este un început. Un mare pas în faţă", este părerea instructorului lor,  Vasile Duda

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite