Bogdan Gabora, pionierul SMURD care conduce UPU Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctorul Bogdan Gabora a schimbat faţa urgenţelor la Bistriţa
Doctorul Bogdan Gabora a schimbat faţa urgenţelor la Bistriţa

Bogdan Gabora este şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor din Bistriţa şi a făcut parte din prima echipă de medici care a pus bazele SMURD alături de Raed Arafat la Târgu Mureş.

Născut la Galaţi, doctorul Gabora a ales să studieze medicina la Târgu Mureş iar când a fost să aleagă specializarea a ales medicina de urgenţă. „A fost ca o provocare. În funcţie de nota pe care am luat-o la examenul de rezidenţiat am avut de ales între chirurgia toracică, medicina nucleară, medicina de urgenţă şi altele. Atunci urgenţa suna foarte atrăgător aşa că am ales-o şi cu asta am rămas de atunci", povesteşte medicul momentul care l-a dus spre o carieră de 16 ani de medicină de urgenţă.

Consideră că un factor imoprtant în cariera sa a fost faptul că a avut ocazia să îşi facă rezidenţiatul al Târgu Mureş acolo unde medicina de urgenţă şi catastrofă a fost foarte dezvoltată şi unde a avut ocazia să lucreze cu medicul de origine iordaniană Raed Arafat. „Am făcut parte din acea echipă de patru cinci medici care am lucrat prima dată la SMURD şi chair dacă atunci nu eram văzuţi foarte bine, am reuşit ca într-un an să creştem de la zero la 40% numărul resuscitărilor în cazutile cardiace. E drept că dintre cei care ajung resuscitaţi la spital pleacă pe picioarele lor cam 18% dintre bolnavi, dar aceasta este şi media în ţările vest europene", explică pionierul Serviciu Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare.

La Bistriţa conduce Unitatea de Primire a Urgenţelor şi spune că ar putea să se descurce foarte bine cu echipa pe care o are, deşi există unele neajunsuri, dar în ultimii ani a apărut un fenomen care le îngreunează foarte mult munca. „Adrenalina e foarte ridicată în fiecare zi, atât pentru cazurile complicate şi care necesită toată atenţia noastră, cât şi pentru numeroaselor cazuri care vin zi de zi şi care nu au nimic de-a face cu urgenţa. Oamenii confundă urgenţa cu urgentul. Numărul urgenţelor este constant în ultimii ani, dar numărul celor care se prezintă zilnic la UPU a crescut foarte mult. Şi aomenii nu înţeleg că noi suntem obligaţi să luăm cazurile în funcţie de gravitatea urgenţei medicale şi nu în funcţie de orfinea în care ajung aici", explică doctorul Gabora.

Acesta ţine să sublinieze faptul că imaginea dată de cinematografie medicinei de urgenţă este una deformată. „Noi nu strigăm unii la alţii niciodată, nici chiar atunci când avem cazuri grave în cazul cărora trebuie să ne sincronizăm. Fiecare ştie ce trebuie să facă şi vorbeşte civilizat şi calm pentru că în cazul în care unul dintre noi şi-ar pierde cumpăturl toţi am fi influenţaţi negativ şi am ajunge să ne batem unii de alţii pe aici şi ar ieşi un talmeş balmeş. De aceea e important să acţionăm calm şi calculat în fiecare caz în parte", spulberă medicul imaginile din serialele hollywoodiene.

Cum a schimbat apariţia SMURD-ului medicina de urgenţă?

SMURD-ul a apărut ca o necesitate.  a evoluat foarte mult faţă de cel pe care l-am cunoscut eu în urmă cu 16 ani la Târgu Mureş, acum avem maşini de terapie intensivă care pot oferi ajutor pe loc. Acestea au pe lângă pompierii care au pregătire de paramedici şi un medic specialist, care odată ajuns la faţa locului poate interveni, are la dispoziţie aparatura necesară.

Care este diferenţa dintre SMURD şi Ambulanţă?

Dacă privin intervenţia medicală ca o piramidă, SMURD-ul intervine la baza piramidei şi la vârful ei. Baza o reprezintă intervenţiile de prim ajutor, la care SMURD ajunge foarte repede iar paramedicii oferă măsurile de prim ajutor. Vârful piramidei îl reprezintă asistenţa medicală prespitalicească ultraperformantă pe care îl oferă medicii de pe maşinile de Terapie Intensivă Mobilă. Restul cazurilor reprezintă mijlocul piramidei şi sunt preluate de ambulanţă.

Profil:

Născut: 19 septembrie 1967, Galaţi

Familie: căsătorit, doi copii

Studii: Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş

 Nu îi place:

Nu îi place faptul că statutul medicilor a ajuns să fie unul incert în societatea românească. Faptul că medicii specialişti au ajuns să plece din ţară pentru că sunt plătiţi foarte prost şi această meserie nu mai este văzută ca una de intelectual.

 Îi place:

Îi place că tehnologia a evoluat foarte mult şi li se oferă posibilităţi tot mai mari de a salva vieţi. Simte o satisfacţie enormă de fiecare dată când reuşeşte să salveze o viaţă şi vede un om plecând pe picioare de la ei.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite