Bistriţa : „La şapte hornoi”, singurul bordel cu „bec roşu” din Bistriţa
0
O bistriţeanca a scris un studiu despre prostituţia în perioada interbelică. Florina Pop, a tânără a bistriţeancă a realizat o lucrare despre prostituţia interbelică din Bistriţa – o meserie legală, privită fără indignare şi practicată cu decenţă
Prostituatele interbelice nu aveau nimic de a face cu „centuristele” săltate de jandarmi , amendate, silite să presteze în folosul comunităţii şi privite cu dezgust sau indignare. Aveau un cod de conduită, munceau cu acte în regulă, erau în permanenţă supravegheate medical şi prezenţa lor era un lucru cât se poate de firesc în peisajul urban.
La aceste concluzii a ajuns o tânără bistriţeancă, Florina Pop, care a realizat, în 2008, un studiu pe această temă. A consultat mai multe documente de arhivă şi a luat interviuri până să afle cum erau privite şi care era conduita prostituatelor de pe vremuri, la Bistriţa. Cele mai multe informaţii le-a obţinut consultând arhivele Serviciului sanitar din Bistriţa, din perioada 1919-1940. De aici a aflat câte prostituate erau în oraş, unde lucrau, cum se îmbrăcau şi dacă sufereau de sifilis sau blenoragie.
"La şapte hornoi”, singurul bordel cu „bec roşu”
În Bistriţa a funcţionat, în perioada dintre cele două războaie, un singur bordel care avea „becul roşu”. Era localizat în zona Decebal, unde era pe atunci piaţa de vite, şi se numea „La şapte hornoi”, după numărul de hornuri pe care o avea clădirea. Florina a intervievat persoane foarte în vârstă în legătură cu acest subiect.„Un detaliu important care reiese din discuţiile cu vârstnicii este că societatea bistriţeană privea prostituţia, în aparenţă, ca «un lucru normal», mai ales că fusese şi legalizată, deşi mentalul blama, fără doar şi poate, această practică veche de când lumea, după cum veţi afla din povestea unui locuitor de 87 de ani al Bistriţei, bătrân pe care l-am numit M.G., după iniţialele numelui său, după cum am convenit cu acesta. [... ] Îşi aminteşte că bordelul, unde zice că nu s-a mai întors a doua oară, avea 20 de camere şi tot atâtea prostituate. Clădirea nu avea etaj şi imediat cum intrai era un bar şi cofetărie cu mâncare şi băutură, unde clienţii făceau consumaţie, conversau cu fetele, petreceau, după care alegeau prostituata şi se retrăgeau în cameră. Fetele erau frumoase, aveau un aspect îngrijit şi erau curate (bătrânul s-a sfiit să ofere detalii legate de vestimentaţia lor - culori, haine etc - menţionând doar că în cameră «erau îmbrăcate mai... lejer, no»). Cât priveşte vârsta, fetele de «La şapte hornoi» aveau între 20 şi 30 de ani. M.G. ne-a spus că o partidă de amor se ridica la 1 pol şi, dacă cumva vreun client comitea imprudenţa de a nu plăti, portarul casei de prostituţie «îi turna pe gât apa cu care s-a spălat prostituata». În rest, se purtau frumos cu clienţii, nu însă şi cu feciorii fără bani care «mai luau câte-un picior în fund»”, relatează Florin Pop.
Se încarcă comentariile...
