Bistriţa : Un poliţist a fost prins în timp ce lua mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa : Un poliţist a fost prins în timp ce lua mită
Bistriţa : Un poliţist a fost prins în timp ce lua mită

Alexandru Ciui a fost surprins, ieri, în timp ce primea suma de 300 de lei de la un conducător auto, pentru a nu semna o amendă. Poliţistul este cercetat în libertate pentru luare de mită.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), poliţistul bistriţean se afla în vizorul procurorilor încă din vară. Potrivit aceleiaşi surse, în luna iulie, poliţistul ar mai fi pretins şi primit încă de două ori mită de la conducători auto pentru a nu da amenzi unor şoferi care au încălcat legea circulaţiei.

Poliţistul a fost atenţionat în repetate rânduri
 
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud (IJP), Claudia Creţa, spune că poliţistul prins în flagrant a primit mustrări de mai multe ori. „Poliţiştii din cadrul IJP Bistriţa-Năsăud dezaprobă faptele colegului care a luat mită. Acesta a fost atenţionat în repetate rânduri de către conducerea instituţiei privind modul în care îşi exercita atribuţiile de serviciu“, a precizat Claudia Creţa. Aceasta a mai explicat că au existat suspicini la adresa poliţistului, întrucât cel în cauză obişnuia să dea, în cele mai multe procese verbale pe care le semna, doar avertismente, indiferent de abaterea constatată.

Un poliţist intransigent

 Alexandru Ciui lucrează de aproape doi ani în cadrul postului de poliţie din Şieu-Măgheruş. Înainte, acesta a fost angajat în cadrul Poliţiei Frontierei din Arad. Oamenii din comuna spun că poliţistul era unul dintre cei mai activi angajaţi ai postului de poliţie şi că dădea cele mai multe sancţiuni la regimul circulaţiei. Ciui este cercetat în liberate, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Claudia Creţa spune că acesta va fi suspendat din funcţie în momentul în care procurorul pune în mişcare procedura de urmărire penală.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite