În Bistriţa oamenii de zăpadă protestează împotriva sistemului
0
Protestul Oamenilor de Zăpadă ajunge şi la Bistriţa, zeci de persoane şi-au anunţat prezenţa sâmbătă seara în faţa Palatului Administrativ pentru a reaiza oameni de zăpadă care să protesteze în locul lor.
Tinerii din Bistriţa au decis să se alăture şi ei protestatarilor din toată ţara care au anunţat că sâmbătă după-masa vor să realizeze o armată de oameni de zăpadă pe care să pună pancarte cu revendicările lor. Daniela Marcu este unul dintre organizatorii protestului de la Bistriţa şi spune că de la oră la oră se anunţă tot mai multă lume care vrea să iasă în stradă.
„Prin acest protest încercăm să-i facem pe bistriţeni să fie uniţi, dar şi să vină fiecare cu revendicările lui clare pe care să le scrie pe pancartele puse la gâtul oamenilor de zăpadă. Pentru cei care vor trece prin zonă şi care doresc să protesteze vom avea pancarte albe pe care nu trebuie decât să scrie ce-i nemulţumeşte. Eu de exemplu voi protesta împotriva Gold Corporation şi a exploarării miniere de a Roşia Montană", explică Daniela.
Potrivit orgnaizatorilor şi zăpada este foarte bună pentru ceea ce vor ei să facă. „Am verificat zilele acestea zăpada şi este perfectă pentru oameni de zăpadă. Sperăm doar ca aceştia să reziste cât mai mult şi să nu fie luaţi de acolo imediat ce-i vom face", speră Daniela Marcu.
La fel ca toate protestele din ultima perioadă şi cel al oamenilor de zăpadă a fost iniţiat tot pe site-ul de socializare facebook.com. „Nu poți veni zilnic la proteste deși ai vrea? Fă un om de zăpadă să te reprezinte în lipsa ta! Lasă-i o pancartă cu revendicările tale! Hai sâmbătă în fata Prefecturii la ora 5 p.m. să facem o armată de oameni de zăpadă!", este mesajul transmis pe internet.