Bistriţa : 60 de cupluri s-au iubit neîncetat vreme de 50 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa :  60 de cupluri s-au iubit neîncetat vreme de 50 de ani
Bistriţa : 60 de cupluri s-au iubit neîncetat vreme de 50 de ani

Bistriţenii care au împlinit cinci decenii de căsnicie au sărbătorit împreună triumful iubirii peste greutăţile vieţii. Aceştia au participat, în această după-masă, la o masă comună oferită de către Primăria Bistriţa. Totodată, primarul Ovidiu Creţu le-a oferit câte 100 de lei şi o diplomă fiecărui cuplu.

În jur de 60 de perechi de bistriţeni care au aniversat anul acesta 50 de ani de căsătorie s-au întâlnit, astăzi, la restaurantul Flamingo. Au venit să primească felicitări şi să arate lumii că dragostea poate trece şi deasupra de stomac şi de grjile cotidiene.
Soţii Florint au găsit cea mai mare bucurie în înţelegre şi modestie

Silvia şi Nicolae Florint sunt doi pensionari care s-au născut în aceeaşi zi, la şase ani diferenţă. Destinul a făcut să se cunoască şi să trăiască împreună vreme de o jumătate de secol. Silvia are acum 69 de ani şi spune că l-a întâlnit pe soţul ei la Gostat. În oraş. „Aveam 18 ani şi jumătate când l-am cunoscut. El a venit la mine. Pe vremea aceea, fetele erau mai timide, nu ca acum. Căsătoria am făcut-o pe 14 februarie. Suntem din aceeaşi zi născuţi, tot 14, dar august“, spune Silvia. Amândoi au avut slujbe modeste iar acum îşi duc viaţa de pe o zi pe alta, făcând atât cât pot şi îngrijind unul de celălalt.

El e capul, ea are picioarele

Cei doi bistriţeni spun că, în cinci decenii au trecut peste multe greutăţi şi că niciodată nu s-au lăsat învinşi.„Soţul e mai dur, ca fire. Poate şi pentru că e bolnav. Are diabet şi nici nu aude foarte bine. În familie, el e capul, doar e bărbat. Mie mi-a dat Dumnezeu picioarele. Toată viaţa am fost un «du-te – vino»“, mai spune Silvia. Aceasta recunoaşte că nu s-a gândit niciodată că va ajunge să aibă o căsnicie atât de lungă şi spune că tot secretul constă în compromisuri şi multă înţelegere. „Nu cred că există oameni care să nu se certe. E imposibil. Normal că ne certăm, dar nu ne-am jignit niciodată şi nici nu ne-am lovit. Trebuie să te înţelegi într-un cuplu şi să te respecţi“, mai crede Silvia.
 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite