Stiri din Bistrita

Bistriţa va avea statuie cu liderul socialismului chinezesc, Xiaoping

27 ianuarie 2012, 15:38 |  Autor: Anamaria Cadiş | 

Cuvinte cheie: adevarul, bistrita, transilvania, xiaoping, statuie, china,

Statui ale lui Xiaoping sunt amplasate în mai multe oraşe ale lumii

bistirta

Statui ale lui Xiaoping sunt amplasate în mai multe oraşe ale lumii

 

Asociaţia de Prietenie româno-chineză din Bistriţa a făcut demersuri pentru amplasarea unei statui care îl reprezintă pe Deng Xiaoping, cel care a pus bazele socialismului chinezesc, în oraş.

Consilierii locali din Bistriţa şi-au dat acordul de principiu pentru amplasarea în Bistriţa a unei statui care îl reprezintă pe Deng Xiaoping, după ce au primit o adresă în acest sens din partea Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud.

Deşi pare ciudată, apariţia unui astfel de monument în oraş, cei care au făcut propunerea spun că de pe urma ei Bistriţa ar putea obţine mai multe beneficii, chiar şi economice. „Chinezii pun mare preţ pe astfel de lucruri, de aceea cred că Bistriţa ar obţine un avantaj important faţă de restul României în ceea ce priveşte relaţiile cu China, lucru foarte important în această perioadă", explică Cristian Muntiu, membru al Asociaţiei de prietenie română-chineză.

Prefectul Cristian Florian spune că iniţiativa a fost strict a Asociaţiei şi ei nu au făcut decât să o înainteze în mod oficial Primăriei. „Nu vreau să mă pronunţ cu privire la oportunitatea realizării unei astfel de statui. Din câte ştiu eu partea economică va fi suportată de către Asociaţia de prietenie“, a declarat Florian.

Membrii asocieaţiei doresc să amenajeze chiar o parte dintr-un parc în stil chinezesc cu simboluri ale celei mai mari ţări din lume. „Vrem să preluăm o zonă dintr-un parc pentru a o amenaja, dar acest lucru nu se va întâmpla într-un viitor foarte apropiat. Ne-ar place totuşi, deoarece este foarte important pentru a consolida relaţiile pe care le avem cu ei şi până la urmă acest lucru nu ar face decât să îmbunătăţească imaginea Bistriţei, ceea ce ar putea aduce avantaje culturale şi economice. În plus ne putem aştepta ca în viitor statui ale lui George Coşbuc, Liviu Rebreanu sau Andrei Mureşanu să fie amplasate la ei", spune Muntiu.

Potrivit acestuia, prezenţa statuii lui Xiaoping într-un oraş din România nu este ceva anormal, deşi nu mai există alta în ţară. „Xiaoping este una dintre figurile cele mai importante din istoria Chinei. Ceea ce puţină lume ştie este că acesta a lucrat şi în România o perioadă, în tinereţe el chiar vorbind limba română", adaugă Cristian Muntiu.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    VEZI cum va arăta Parcul din Bistriţa după modernizare FOTO

    Parcul Municipal din Bistriţa va fi modernizat în următorii doi ani cu o investiiţie de 4,5 mil ...

    Usturoiul, de 100 de ori mai bun decât antibioticele în caz de toxiinfecţii alimentare

    Câţiva căţei de usturoi sunt mai eficienţi în tratamentul unor toxiinfecţii alimentare decât an ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole