Bistriţa: Viaţa ca o vechitură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa de vechituri este situată în partea de sud a municipiului Bistriţa, între blocurile celui mai proletar cartier al oraşului. Aici, sărăcia lucie se întâlneşte cu o parte din bogăţie, haine vechi şi fără valoare, tablouri, goblenuri, porţelanuri, încălţăminte uzată, casete video din anii 80. Nu seamănă nici pe departe cu „oserul" din Cluj-Napoca. Preţurile sunt de nimic, putând cu 10 lei, de exemplu, să-ţi cumperi un Anatol France, Guy de Maupasant şi un Wiliam Faulkner. Cam tot 10 lei costă împreună un kilogram de caise şi un hot-dog în piaţa din apropiere. Altfel, parcă am fi într-un service în aer liber, doar că aici preţurile sunt altele, mult mai mici, mai acceptabile pentru orice buzunar: de la 20, 30 de lei până la un 500 maxim, dar totul e negociabil. Sunt motoare de tot felul, cutii de viteză în 4 sau 5 trepte, piese pentru "Golf" , planetare, cred că ţi-ai putea înjgheba un mic automobil din toate câte se vând aici.

Ceva mai încolo, un bărbat între două vârste, puţin mai tuciuriu, vinde maşini de cusut, vechi şi noi. Piesa de rezistenţă e un "Singer". Costă exact 400 de lei, dar mai sunt şi alte maşini de cusut la preţuri care pun jos orice fel de concurenţă: 50 de lei şi ăia negociabili.

15 lei pentru o zi de muncă

Pe veteranul pieţei îl cheamă Mihaly Ludovic. Are 60 de ani şi vine aici în fiecare săptămână. De 15 ani. Vinde telefoane, huse, acumulatori, toate la mâna a doua sau a treia. Spune că preţurile au scăzut pe măsura sărăciei celor care vizitează această piaţă de vechituri: „E tot mai greu. Oamenii, unii, poate mai săraci ca mine, vin, se uită, unii întreabă de preţ şi cam atât. Sunt tot mai puţini cei care cumpără", spune Mihaly Ludovic. Nu este mulţumit. Nici nu are cum, în buzunar are doar 15 lei, în timp ce medicamentele pe care trebuie să le cumpere pentru soţia sa bolnavă psihic costă 350 de lei, lunar. Înainte de 1989 a lucrat în „comerţul socialist", dar lucrurile nu au mai mers cum trebuie: „Trebuie să mai şi mâncăm, să ne  îmbrăcăm, am ajuns să trăim la limita sărăciei, habar nu am ce e de făcut", povesteşte veteranul pieţei de vechituri.

A trecut de la Biserica Reformată la Biserica Ortodoxă

De religie reformată la naştere, Mihaly Ludovic a trecut la ortodoxism. A făcut-o pentru soţia lui, Elena, asta în urmă cu aproape 40 de ani: „ Ce să fac? Am iubit-o mult, aşa că am acceptat să ne căsătorim la ortodocşi. Aşa de mult timp a trecut de atunci", mărturiseşte Mihaly Ludovic.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite