Bistriţa: Vasile Adrian Timiş este DJ-ul de pe podiumul concursurilor de ciclism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Timiş este un tânăr din Bistriţa căruia pasiunea pentru ciclism i-a adus satisfacţii şi premii. Este unul dintre organizatorii primului festival de bikeri din judeţ, Colibiţa Bike Fest.

Pentru Vasile Timiş sau Beavis, cum îi zic prietenii, ciclismul e mai mult decât un hobby, este o stare de spirit, unul dintre lucrurile care îi aduc zilnic satisfacţie.  „Bicicleta face parte din rutina mea cotidiană, ca să spun aşa. Mersul pe bicicletă mă relaxează şi nu aş rezista o zi fără el. E un fel de a fi, o stare de spirit", spune Vasile. Tânărul se dă cu bicicleta de opt ani şi, mai nou, îşi împarte vara în perioada în care are concursuri şi în care nu are competiţii. „Am participat deja la două competiţii, la Mogoşa, judeţul Maramureş, şi la Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, unde am obţinut două premii, un loc I şi unul II. Voi mai merge la încă două, maxim cinci astfel de concursuri", adaugă Vasile.

De anul trecut a urcat de şase ori pe podium. El concurează la proba Down Hill a competiţiilor de ciclism din ţară, proba care presupune viteză şi îndemânare. „Cel care coboară cel mai repede câştigă", explică Vasile.

DJ  la Colibiţa Bike Fest

Tânărul de 21 de ani este unul dintre organizatorii primului festival pentru biciclişti din Bistriţa-Năsăud, Colibiţa Bike Fest, care a avut loc recent. Deşi ediţia din acest an a festivalului a fost mai mult un experiment, evenimentul a fost o reuşită. „Singurul lucru care ne-a motivat a fost faptul că festivalul, cu toate dificultăţile, a ieşit foarte bine şi avem speranţa ca la anul să avem mai multă susţinere. În timp o să devină un concurs extraordinar", este de părere Vasile.

El mai spune că seara le-a pus muzică participanţilor la Colibiţa Bike Fest. „De mult timp ne doream să organizăm aşa ceva, iar anul acesta Daniel Szabo de la Direcţia Judeţeană pentru Sport BN a hotărât să propună acest lucru celor de la conducerea Direcţiei", explică bistriţeanul.

Promovează muzica underground

De un an şi ceva, Vasile este membru al grupului Urban Bistriţa, grup care promovează cultura suburbană. BMX, trial bike, skate, breakdance, snowboard, petreceri, urban art, proiecţii de filme şi muzică sunt principalele preocupări ale grupului. Tânărul lucrează ca DJ la radio-ul Urban Bistriţa şi în anumite localuri din Bistriţa şi Cluj-Napoca. „Promovez muzica de underground a Bistriţei, acele piese care nu se aud la televizor şi radio. Pun muzică drum and bass, hip hop, breakbeat pentru cei care caută aceste gen de piese şi nu ştiu unde să le asculte", explică DJ-ul.

ÎNTREBARE şi RĂSPUNS

Cum vezi Bistriţa?

Oraşul este frumos, dar se transformă într-o metropolă zgomotoasă. În plus, unii oameni sunt din ce în ce mai nepăsători şi răi.

PROFIL

Născut: 8 ianuarie 1989, Bistriţa

Studii:  student în anul III la Facultatea de Geografie al Extensiei UBB de la Bistriţa

Familie: o soră de 18 ani, Ioana

Ce-i place

Îndrăgeşte muntele şi îi place să meargă în drumeţii cu prietenii. Obişnuieşte să facă trasee pentru bicicliştii din judeţ. Lui Vasile îi place oraşul în care trăieşte, atât oamenii, cât şi arhitectura din Centrul Istoric.

Ce nu-i place

Detestă tot ce înseamnă kitsch în toate domeniile. Lui Vasile nu-i mai place superficialitatea cu care unii oameni tratează lucrurile. El urăşte lucrurile făcute doar de dragul de a fi bifate, indiferent că e vorba de muzică, artă sau alt domeniu.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite